Sporturi   •   Tenis   •   DECLARAȚII

Alexander Zverev, explicații pentru anul dezastruos: „Situația cu managerul îmi ia din forțe, tata nu-mi poate fi alături și relația cu prietena mea s-a terminat”

+3 Foto
Alexander Zverev // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Luminiţa Paul   —  miercuri, 01 mai 2019

Alexander Zverev (22 de ani, numărul 3 ATP), nu a câștigat multe meciuri în ultimele luni. Motive dincolo de tenis îl infuențează: sănătatea tatălui său, despărțirea de iubită, procesul cu agentul.

Săptămâna aceasta, germanul încearcă să pună rotițele jocului său în mișcare pe zgura de la München, turneu pe care l-a câștigat în ultimii doi ani. Nu i-a mers prea bine de la începutul lunii martie încoace, adunând puține victorii și pierzând repede în cele cinci concursuri pe care le-a disputat în această perioadă: Indian Wells, Miami, Marrakesh, Monte Carlo și Barcelona. Unicul punct luminos de până acum al sezonului este finala de la Acapulco, cedată la Nick Kyrgios. 

Sascha are însă motive din afara tenisului care și-au lăsat amprenta grea asupra evoluțiilor sale. Și a fost nevoie de o singură întrebare la conferința de presă premergătoare turneului de la München pentru a stârni un monolog al jucătorului, în care acesta a dezvăluit că s-a despărțit foarte recent de iubita sa, rusoaica Olga Șaripova, că tatăl său este în spital și că procesul cu managerul său, Patricio Apey, îi produce insomnii.

 


„Povestea cu managerul meu îmi consumă multă energie acum. De aceea am petrecut ore întregi la telefon în aceste zile. Nu e o istorie frumoasă aceasta, de aceea mi-am pierdut ținta în ultimele săptămâni. Acum încep să mă calmez însă și să mă concentrez pe tenis. Cred că situația se va rezolva în câteva zile. Sau poate în câteva luni", și-a început el confesiunea.

Despre ce este vorba? Sascha ar vrea să se alăture lui Roger Federer și agenției acestuia, Team8, în timp ce managerul său insistă că abia în 2023 i se încheie contractul cu numărul 3 mondial. Cele două părți au dus conflictul la tribunal.

Ruptură recentă

„Știți, eu mereu am fost sincer cu ziariștii. În ultima vreme mi s-au întâmplat multe lucruri. Situația cu manangerul îmi ia din forțe. Tata nu poate fi alături de mine pentru prima dată. Iar relația cu prietea mea s-a terminat. Sunt lucruri care se întâmplă. Alți jucători nu ar vorbi despre ele, dar nu este cazul meu. Întotdeauna pun la suflet astfel de chestiuni, din cele care mă îngrijorează. Sunt importante, dar acum începe să mă liniștesc”, a spus Zverev.


Ce s-a întâmplat cu iubita, Olga Șaripova, cu care a început o relație la mijlocul anului trecut? Mai ales că săptămâna trecută a fost publicat un interviu în care Sascha vorbea în termeni pozitivi și încurajatori despre ea. Acea discuție fusese înregistrată însă în Monte Carlo, în săptămâna dinaintea începerii turneului, de aici iritarea lui Zverev când a văzut materialul publicat. Despărțirea e de dată mult mai recentă, zile, și încă îl afectează pe german. 

Greu fără tatăl său

Poate mai apăsătoarea este absența tatălui său, Alexander Zverev Sr, care îi este și antrenor. Acesta nu a fost în loja fiului său nici la Marrakesh, nici la Barcelona, iar Sascha a anunțat că „este în spital acum. Nu se simte foarte rău totuși, sper să revină săptămâna viitoare”.

Nici Ivan Lendl, cel care s-a alăturat echipei anul trecut, nu ia parte la circuitul european de zgură, fostul lider mondial având probleme legate de alergii. „Nu aceasta e explicația pentru rezultatele mele. Vorbesc cu Ivan în mod regulat. Îmi urmărește meciurile și mă sfătuiește. Mai degrabă simt absența tatei. În asemenea momente dificile, el mi-a fost mereu alături, nu Lendl sau alt antrenor”, a explicat Sascha. 

Are primul tur liber la München, unde este favorit principal. E și campionul en titre. Și poate că aici va găsi energia și tihna pentru a-și recupera jocul. Și poate va ajunge să îmbrace iar acei lederhosen, pantalonii tipic bavarezi, la festivitatea de premiere de duminică. Rămâne de văzut. 

Nu e Mischa

În ultima perioadă, de când s-a aflat despre procesul dintre Zverev și Apey, s-a zvonit că fratele mai mare al lui Sascha, Mischa, ar putea prelua un rol important în partea de manageriere a numărului 3 mondial.

O variantă pe care acesta a infirmat-o însă ferm: „O soluție de familie în acest sens iese din discuție pentru mine. În plus, nu am voie să vorbesc cu alți manageri acum. De aceea încă nu există soluție. E ceva de care va trebui să mă ocup în viitor”.

Patricio Apey a colaborat cu Zverev de când acesta avea 16 ani, acum are 22. Chilianul, fost jucător, și-a înființat agenția, ACE Group International, în 2001, după ce lucrase 14 ani pentru una dintre cele trei mari companii de management sportiv. Mulți jucători au sau au avut contract cu el, între ei Andy Murray, Anastasia Pavliucenkova, Gilles Simon. 

Ultimele rezultate ale lui Zverev

Indian Wells: turul 3

Miami: turul 2

Marrakesh: turul 2

Monte Carlo: turul 3

Barcelona: turul 2

3 meciuri a câștigat germanul în ultimele două luni, timp în care a fost învins de 5 ori

10 titluri are Sasch în palmares, cel mai recent Turneul Campionilor, în noiembrie 2018

Citește și:

Simona Halep, „mercato” înaintea turneului de la Madrid: cine a plecat din staff-ul ei și cine a venit

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.