Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI

EXCLUSIV Eugen Neagoe și-a negociat azi rezilierea contractului cu Sepsi! Motivul pentru care e decis să plece

Articol de Victor Vrînceanu   —  miercuri, 01 mai 2019

Eugen Neagoe își negociază despărțirea de Sepsi Sf.Gheorghe, locul 6 din play-off. Antrenorul a discutat azi cu șefii echipei posibilitatea rezilierii acordului pe cale amiabilă. 

Potrivit informațiilor GSP.ro, Eugen Neagoe, 51 de ani, a avut azi o primă rundă de discuții cu cei din conducere, dorind să plece de la echipă. Cele două părți nu au ajuns la un acord, urmând să mai aibă discuții și în zilele viitoare.

De ce vrea NEAGOE să plece

Antrenorul nu ar fi de acord ca Attila Hadnagy, noul director general al echipei, să fie cel care controlează campania de transferuri. 


Neagoe vrea să fie el cel care decide cine vine și cine pleacă de la echipă, ca până acum.

  • Pe 25 aprilie, László Diószegi, patronul lui Sepsi, a anunțat că Attila Hadnagy, 38 de ani, este noul director general al echipei. Hadnagy nu a renunțat încă definitiv la activitatea de fotbalist și există posibilitatea, e drept, destul de mică, să mai apară în echipa lui Sepsi.

Olteanul a preluat-o pe Sepsi în noiembrie 2017, când echipa se afla în subsolul clasamentului. În acest sezon a dus clubul în premieră în play-off, etapă în care covăsnenii au însă un palmares dezastruos: un egal și 6 eșecuri!

Ajunge la CSU Craiova? 


Eugen Neagoe ar putea ajunge la CSU Craiova din sezonul viitor. Antrenorul este pe lista patronului Mihai Rotaru, iar mai multe persoane din anturajul acestuia l-au căutat deja pe „Geană”. (Detalii AICI)

Citește și:

Attila Hadnagy, noul director general al lui Sepsi Sf. Gheorghe » Care e obiectivul covăsnenilor pentru sezonul viitor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.