Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Simon Zenke, păstrat de Mircea Rednic la Dinamo dintr-un motiv incredibil!

Mircea Rednic

Articol de Victor Vrînceanu   —  miercuri, 01 mai 2019

Simon Zenke, 30 de ani, nu l-a convins pe Mircea Rednic cu performanțele fotbalistice, dar „Puriul” este tentat să-i prelungească acestuia contractul cu Dinamo pentru că mijlocașul nigerian a creat în vestiar o stare foarte bună.

Simon Zenke a reușit două assist-uri și un gol pentru Dinamo de când a fost adus de către Mircea Rednic în Ștefan cel Mare. Dorind mult mai mult de la Zenke, Rednic nu a ezitat să-l critice pe mijlocașul nigerian, anunțând chiar că e posibil ca acesta să părăsească „haita” din vară, când îi expiră contractul. Deși „Puriul” era convins să renunțe la Simon, acum ar fi revenit la sentimente mai bune.

Conform surselor Gazetei, „Puriul” se gândește serios să îi prelungească contractul mijlocașului de bandă pentru că este impresionat de faptul că nigerianul s-a acomodat bine și creează o atmosferă foarte bună în vestiarul „câinilor”. Simon se înțelege bine atât cu fotbaliștii români, cât și cu cei străini și este mereu cu zâmbetul pe chip, făcând o atmosferă bună.

O dovadă clară a faptului că Zenke este agreat de vestiar este faptul că acesta a petrecut Paștele în familia lui Dan Nistor, la moșia de la Rucăr a căpitanului. Zenke s-a jucat cu copilul lui Nistor și a ciocnit ouă cu familia lui Dan.


8 noiembrie este data la care Zenke a semnat cu Dinamo 

6.000 €pe lună câștigă Zenke la Dinamo

300.000 €valorează în acest moment Zenke, conform transfermarkt.de

L-a criticat după gol


Zenke a marcat unicul său gol în tricoul lui Dinamo în victoria cu Chiajna, 3-2. După reușită, nigerianul a făcut o tumbă, iar Mircea Rednic l-a ironizat la finalul partidei: "Nu mi-a plăcut de Zenke! Doar golul și tumba de după gol, pe care o aștept de câteva luni"

Citește și:

Rachid Ait-Atmane a plecat de la Dinamo! Nu l-a convins pe Mircea Rednic și și-a reziliat contractul după Paște

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.