Gabi Tamaș (35 de ani) mai primește și vești pozitive, după ce și-a petrecut ultima lună sub arest la domiciliu, după ce a fost prins băut la volan. Începând de vineri, experimentatul fotbalist al celor de la Hapoel Haifa a primit dreptul să fie prezent la antrenamentele echipei sale.
Tamaș se va putea pregăti alături de colegii săi, ce-i drept acesta urmând să fie supravegheat pe parcursul antrenamentelor.
Deși Ioav Katz, patronul celor de la Hapoel Haifa, declarase miercuri că Tamaș are șanse minime să mai joace pe durata acestui sezon, fotbalistul poate fi trimis în teren la următoarele două partide ale echipei, dacă antrenorul va apela la serviciile sale.
Azi, Tamaș și-a făcut apariția în baza celor de la Hapoel Haifa, însă va începe antrenamentele de vineri.
Vezi AICI clasamentul din play-out-ul din Israel
Gabi Tamaș a fost în arestul poliției israeliene timp de șapte zile, după ce a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice cu o viteză de 205 km/h. A fost eliberat pe 1 aprilie, însă se află în prezent în arest la domicliu (Detalii AICI).
Vezi și: Patronul lui Hapoel Haifa, anunț în privința lui Gabi Tamaș, într-o conferință de presă
{{text}}