Filip Mrzljak, 26 de ani, a ajuns la Astra Giurgiu în vara lui 2017 și s-a impus rapid ca unul dintre liderii vestiarului și purtător al banderolei de căpitan.
Într-un intervi exclusiv acordat GSP, croatul Filip Mrzljak a explicat diferențele dintre țara din care provine și cea în care joacă și a dezvăluit metodele sale de pregătire, care l-au făcut să ajungă unul dintre liderii Astrei.
Filip și-a adus din Croația un antrenor personal și un nutriționist, cei doi ocupându-se permanent de fotbalistul giurgiuvean. Printre altele, croatul duce o viață „normală” în accepțiunea fotbaliștilor și spune că nu îi place să arunce cu banii pe care îi câștigă. El conduce un Peugeot 308 break, primit de la club pentru că „mi-ar fi jenă să îmi cumpăr o mașină de 50.000 de euro”.
- Filip, ești de multă vreme în România...
- Daaa, de patru ani și jumătate, mă simt 50 la sută român.
- Contractul cu Astra expiră în vară. Ce vei face mai departe?
- Am impresari care se ocupă de asta, eu trebuie să mă antrenez și să joc bine.
- Ți-ar plăcea să continui în România?
- Da, pentru că m-am obișnuit aici. Pe mine cel mai mult mă interesează să fiu într-un loc în care să progresez. Chiar și dacă iau mai puțini bani o perioadă, dar să știu că e bine pentru cariera mea.
„Cei de la Dinamo nu au fost corecți!”
- Deci nu te interesează banii?
- Nu am spus asta. Nu am să accept niciodată o ofertă care să mă ia la mișto dacă e vorba de un club mare.
- Așa cum ai pățit cu Dinamo? Gazeta a scris că ați avut ceva discuții...
- Da, mi s-a părut că cei de acolo nu au fost corecți cu mine, fără supărare. Eu cred că valoarea mea este de anumiți bani. Dacă oferta nu e potrivită, refuz. Nu e nicio problemă. Când vrei ceva bun, trebuie să plătești mai mult.
- Regreți că nu ai ajuns la Dinamo?
- Nu, ce a fost a fost. Din momentul în care am respins oferta, nu m-am mai gândit la asta.
„Nu am să uit de părinții mei!”
- Poate erai în play-out acum dacă acceptai.
- (râde) Sau poate că dacă eram eu acolo, Dinamo era în play-off. Glumesc, dar înțelegi ce vreau să zic. A fost o decizie bună pentru mine pentru că Astra a făcut multe lucruri bune în ultimii doi ani. Chiar și cu probleme financiare.
- Sunteți pe penultimul loc al play-off-ului. Ce sperați să obțineți la finalul sezonului?
- Dacă mă întrebai la începutul play-off-ului, îți spuneam cu încredere că vrem să fim campioni. Avem un lot foarte bun, un antrenor bun, dar ne-au influențat negativ lucruri care nu țin de fotbal.
- Cheltui bani în stilul fotbaliștilor? Alibec și-a luat McLaren, de exemplu.
- (râde) Eu am mașină de la club. Fiecare jucător face ce vrea cu banii lui, nu judec. Prefer să-mi ajut familia cât pot. Știu cât lucrează și acum tata, mama și fratele meu pentru a avea bani. Eu, fratele și sora mea am avut, mereu, toți la fel pentru că părinții au făcut eforturi pentru asta. Nu am cum să uit așa ceva.
„Iordănescu m-a chemat!”
- Chiar așa, nu-ți cumperi nimic?
- Fratele meu lucrează în Germania în fabrică și știu cât de mult muncește și pentru ce bani. Așa că eu realizez ce fericit sunt cu ce câștig din fotbal. Conștientizez că nu trebuie să arunc cu banii pe lucruri de care nu am nevoie. Dacă vreau ceva neapărat, îmi iau, dar nu exagerez.
- Dacă te lași acum de fotbal, ai bani suficienți să trăiești decent?
- Ceee, acum? Nuu! Eu joc în România, nu am ajuns încă într-un campionat de top. Și poate nu știi că am stat la Pandurii neplătit multă vreme.
- Până la urmă ți-ai luat toți banii de la Târgu Jiu?
- Am renunțat la ce aveam de luat ca să pot să joc la Astra. Cu proces la FIFA nu puteam să joc în România, așa că am renunțat la bani când era antrenor Iordănescu aici și m-a chemat.
„Am renunțat la un apartament ca să vin la Astra!”
- Ai renunțat la mulți bani?
- Să zicem că am renunțat la un apartament frumos, dar încerc să nu mă gândesc. Normal că mă deranjează, dar mai bine vorbesc despre viitor.
- Ai făcut parte din toate naționalele de tineret ale Croației. Te mai gândești la echipa mare?
- E foarte greu. Noi avem cam 15 fotbaliști care sunt de superclasă precum Modrici. Și mai avem încă 20 care sunt tineri și foarte buni, dar despre care nu se vorbește atât de mult. Competiția este imensă. E greu să fii selecționat dacă joci în România. Eu știu nivelul din Liga 1, sunt conștient că e bun, e greu să fii constant ca mine 4 ani și jumătate. Din păcate însă, în Croația părerea despre România și despre fotbalul de aici nu este cea mai bună.
- Cum așa?
- Se consideră că sunteți ca pe vremuri și că mai aveți nevoie de timp să vă dezvoltați.
„Știu unde sunt slab!”
- Adică și cei de la națională când zic „Filip joacă în România”…
- Nu, nu, nu! Nici nu se uită la mine măcar! Nu există, ei consideră că liga e prea slabă ca să urmărească fotbaliști din România.
- Cu ce jucători de la naționala Croației te înțelegi bine?
- Cu destui! De exemplu, am fost coleg de cameră cu Ante Rebici, dar eu nu sunt persoana care să se bage în seamă, să dea telefoane și așa mai departe. Dacă ne vedem, bem o cafea, suntem bine, dar atât. Dacă tu suni pe unul care are succes, zice „Ce vrea și ăsta?”. Eu am bun-simț și îmi văd de treaba mea, nu vreau să se spună așa despre mine.
- Te duci des la sala de forță. De ce lucrezi suplimentar?
- Vreau mai mult de la cariera mea. Eu știu unde sunt slab și ce trebuie să fac pentru a compensa. Am antrenori cu care lucrez de cinci ani și cu care vorbesc zilnic la telefon. Adică și azi am discutat. I-am spus ce am lucrat cu echipa, cum mă simt, cum îmi simt picioarele și așa mai departe.
„Au profilul meu în baza de date!”
- Este vorba de un antrenor român?
- Nu, e croat. E o companie specializată care lucrează cu fotbaliștii. Are antrenori pentru fotbal, baschet, tenis.
- Cum decurge colaborarea?
- Au fost doi băieți. Primul, cu care am lucrat patru ani, este preparator fizic acum la Rijeka, iar pe cel de-al doilea îl am de un an pentru că a plecat cel vechi.
- Nu a fost grea trecerea?
- Nu, pentru că ei au deja profilul meu în baza de date, trecerea a fost ușoară. Plus că îl știam și pe actualul antrenor. Firma aceasta este mare, lucrează cu mulți fotbaliști de la echipa națională a Croației.
„Caut antrenor pentru partea tehnică”
- Ești atent și la nutriție?
- Am și nutriționist, da. Din păcate, tuturor ne place să mâncăm în oraș, dar când îți iei nutriționist, trebuie să mănânci acasă. Eu m-am obișnuit deja. Dacă vezi ce mănânc eu, o să spui că nu are niciun gust, dar acum îmi place pentru că m-am obișnuit să mânânc așa. (râde)
- De câte ori pe săptămână te antrenezi suplimentar?
- De minimum două și maximum patru ori. Depinde și cum m-am antrenat la club, cum mă simt, câte meciuri am avut într-o săptămână. Contează orice detaliu. După ce aflu programul de antrenament, îl sun pe antrenor și îi explic ce am de lucrat. El îmi spune dacă facem pauză sau mai mult fizic, poate mobilitate și stretching. Totul este în funcție de ce lucrez la echipă. Dar vreau și mai mult!
- Ce înseamnă mai mult?
- Aș vrea să găsesc un antrenor și aici, în România, unul de fotbal, cu care să lucrez suplimentar și tehnic pe teren. Dacă faci un pas de o mie de ori, devine automatism, indiferent de vârstă, și asta e foarte important.
„În România e cu "Lasă-mă în pace!”
- Mai mulți români, printre care Mățel, Florentin Matei sau Steliano Filip, s-au transferat în Croația, dar nu au reușit să se impună acolo. De ce crezi că s-a întâmplat asta?
- Cum să-ți spun, la noi e atitudinea de așa natură... nu se acceptă nimic în afară de fotbal. Unele lucruri chiar nu poți să le faci așa cum le faci în România.
- La ce te referi?
- În Croația, dacă ai lovit o minge la antrenament pentru că ești nervos, ești imediat dat afară. Dacă deschizi o bere, nu la vestiar, la 10 kilometri de vestiar!, te întreabă a doua zi antrenorul „Ce e în capul tău?”. E ca la armată, poate mai rău. Așa e mentalitatea noastră. Armată, armată, armată. În România ești mai relaxat, pentru mine e mai frumos aici. Eu am venit dintr-un sistem în care toți venim la masă, plecăm împreună de la masă, nu ai voie cu telefonul la masă. În România mai zici „Hai, domne, lasă-mă în pace!”. Eu nu fac asta și chiar le mai atrag atenția colegilor mei mai tineri să nu se învețe așa că nu știu peste cine dau.
- Tu ce mentalitate preferi?
- Mie, personal, mi se pare că e mai normal să fie lucrurile ca în România, m-am adaptat mai bine aici, venind din acel sistem milităresc. De exemplu, Vida de la Beșiktaș, care e în echipa națională, a deschis o bere în autocar și a primit amendă 100.000 de euro! E vorba de respect pentru meserie. Ei știu foarte bine că nu face diferența o bere, dar e vorba de mentalitate. Dacă începi cu o bere, mergi mai departe până la nivelul la care te pierzi, așa că preferă să te oprească de la început. De asta suntem vicecampioni mondiali. De România nu poți spune că are lotul slab, dar cred că diferă disciplina și mentalitatea. Cred că atmosfera este mult mai frumoasă în vestiarul României decât în cel al Croației, dar noi am ieșit vicecampioni mondiali (râde).
„Nu accept să fie cineva mai bun decât mine. Și dacă e, dau tot ce am de zece ori mai tare și tot eu trebuie să câștig! Ce înseamnă asta, să fie cineva mai bun decât tine? Nu există! Asta e mentalitatea noastră, a croaților.
Vasco Fernandes mi-a dat un sfat important când eram colegi la Pandurii: "Filip, când intri în magazin să cumperi o pâine, o faci cu banii câștigați, nu cu trofeele! Cupele sunt importante, dar trebuie să ne gândim la supraviețuirea de după cariera de fotbalist”
Filip Mrzljak, jucătorul Astrei
1gol în 24 de meciuri a marcat Mrzljak în acest sezon de Liga 1
{{text}}