Gigi Becali vrea să schimbe strategia la FCSB, pentru a reuși să se califice din nou în grupele unei competiții europene. Prima variantă la care s-a gândit finanțatorul roș-albaștrilor e să crească semnificativ plafonul de salarii.
Până atunci, în ajutorul său a sărit cu sfaturi dinamovistul Ioan Andone, în prezent managerul lui FC Voluntari.
„Ori le dai salarii mari şi bonusuri numai de performanţă, să ajungă în grupele Europa League, să câştige campionatul, să câştige Cupa, sau le dai salarii mai mici şi bonusuri meci de meci, să îi stimulezi să stea cât mai mult pe locul 1. Să iei primă de joc numai dacă stai pe locul 1, nu și pe doi.
El trebuie să caute nişte metode în care să stimuleze jucătorii. Având în vedere cum a făcut Gigi banii, sunt convins că are în cap o strategie să stimuleze mai bine şi să câştige campionatul”, a declarat „Fălcosul”, potrivit Telekom Sport.
În 2018, FCSB nu a reușit calificarea în grupele Europa League, iar Gigi Becali nu este prea optimist în ceea ce privește următorul sezon european.
Pentru FCSB urmează un meci în deplasare cu CSU Craiova, duminică, de la ora 21:00, în cadrul etapei a opta din play-off-ul Ligii I. Echipa lui Becali este la 5 puncte de liderul CFR Cluj.
{{text}}