Dunărea Călărași a trecut de Dinamo, scor 1-0, și a părăsit locurile direct retrogradabile.
Rednic și ai lui au încheiat sezonul, mai au doar de bifat meciurile rămase în program. Un obiectiv nu mai există, din moment ce echipa a evitat deja retrogradarea, iar alt scop nu-ți poți propune în play-out. "Construirea unei formații pentru campionatul viitor" sună abstract, nu joacă rol de prime de victorie sau de competiție reală pentru locurile de cupe europene.
Dinamo folosește rundele rămase ca să testeze jucători în privința cărora ar fi fost normal ca Mircea să se fi lămurit, așa cum sunt cazurile Muțiu și Daniel Popa, în vreme ce Dunărea e într-o misiune concretă: ea trebuie să adune puncte pentru supraviețuire! Disperarea bate relaxarea, plictiseala "câinilor" cu 1-0.
Ammari a înscris singurul gol al meciului, însă diferența s-ar fi putut face și din alte faze, a fost clar în mai toată desfășurarea că doar gazdele țineau cu tot dinadinsul să învingă. Dinamo n-a tras pe poartă, n-a pasat mult, doar a apărut pe teren și a așteptat să treacă timpul, să fluiere odată arbitrul și să încheie plimbarea. Cine i-a întâlnit pe roș-albi cu etape în urmă, când ei erau amenințați să coboare pe pozițiile roșii, ultimele trei ale clasamentului, a avut ghinion. Trupa lui Rednic e un adversar convenabil acum, când doar își pregătește vacanța.
3,25 era cota caselor de pariuri pentru victoria Dunării Călărași. Echipa lui Alexa înregistrase o singură victorie, 2-1 la Botoșani, în precedentele 11 partide oficiale
„Rednic să nu mai vorbească!”
Pe Dan Petrescu l-au deranjat comentariile antrenorului dinamovist în legătură cu starea în care se află Țucudean: "Nu e normal ca Rednic să discute despre un jucător al altei echipe, fără să se fi interesat măcar de starea lui! George e la dispoziția mea, s-a antrenat cu echipa sâmbătă, se va antrena și duminică și o să mă gândesc dacă-l voi folosi în partida cu Astra. Țucudean nu trebuie să se oprească din jucat fotbal, așa cum îl sfătuia Rednic, dimpotrivă, să joace în continuare și să dea goluri!". Clujenii s-au enervat fiindcă încearcă să-l convingă pe atacant că nu suferă de vreo afecțiune a inimii, așa cum bănuiește el. Țucudean a refuzat să joace în etapa trecută, cu Viitorul, după ce i-a transmis lui Petrescu chiar în ziua meciului că mai simte niște palpitații și se teme să intre pe teren.
Dunărea Călărași urcă pe locul de baraj, peste Hermannstadt, cu 21 de puncte. Dinamo rămâne pe locul secund în play-out.
Vezi AICI clasamentul actualizat din play-out
FINAL » Călărași - Dinamo 1-0
- A marcat: Ammari '70
Echipele de start
Dunărea Călărași: Straton - Gligorov, Dobrosavlevici, Luchim Mendy - G. Enache, G. Simion, Henderson, D. Benzar - G. Iancu, Ammari
Rezerve: Calancea, Sârghi, Keyta, St. Filip, Honciu, Souda, V .Munteanu
Antrenor: Dan Alexa
Dinamo: Muțiu - Dussaut, R. Grigore, Klimavicius, Aliji - Zenke, N'Diaye, Nistor, Sorescu - Montini, D. Popa
Rezerve: Mandanda, Ciobotariu, I. Șerban, R. Jaadi, Papazoglou, Christovao, C. Măgureanu
Antrenor: Mircea Rednic
Vezi AICI programul etapei #8 din play-out
Vezi AICI clasamentul din play-out
{{text}}