Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a susținut azi conferința de presă dinainte meciului de luni, ora 21:00, cu Astra, și a avut un avertisment pentru Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo.
Dan Petrescu e deranjat de declarația lui Mircea Rednic, care a spus că Geoge Țucudean, atacantul de 27 de ani de la CFR, ar trebui să ia o pauză din cauza problemelor la inimă.
„Cred că înainte să vorbească despre un jucător de la o altă echipă, ar fi bine să se intereseze. Nu cred că ar fi un sfat foarte bun ca George să se lase o perioadă. George trebuie să joace fotbal. Şi să o facă cum o face el mai bine, adică marcând goluri”, a fost declarația lui Dan Petrescu, la conferința de presă, potrivit TV Telekom Sport.
„George a început azi antrenamentele normale. Mâine, va fi la fel. La meciul cu Astra voi decide dacă va fi titular sau va sta pe banca de rezerve. A avut probleme la piciorul la care a mai avut”Dan Petrescu
Ce SPUSESE Mircea Rednic
„Am spus-o de când a avut primele probleme. E bine să ia o pauză dacă e cazul. El are o situaţie finaciară foarte bună şi, chiar dacă nu ar avea, mai importantă e sănătatea”, a declarat Mircea Rednic, care a lucrat cu Țucudean la Standard Liege.
- Astra - CFR Cluj e luni, ora 21:00. Partida va fi liveTEXT și video pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și Look Plus.
- Dacă FCSB nu o bate duminică pe CSU Craiova, iar CFR câștigă cu Astra, ardelenii sunt matematic campioni
Citește și:
Cum a subordonat-o CFR pe FCSB » Clujenii sunt pe primul loc în orice clasament al actualului sezon!
{{text}}