Liga 1

ASTRA - CFR 1-5 // „Tornadă” la Giurgiu, după umilința cu CFR » Acuze pentru jucători: „Nu ești fotbalist când ești un mediocru!”

Astra Giurgiu - CFR Cluj // FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 07 mai 2019

Dani Coman, președintele Astrei Giurgiu, a fost extrem de furios la finalul partidei în care echipa sa a fost umilită de CFR Cluj pe teren propriu, scor 1-5.  Oficialul fostei campioane i-a acuzat pe jucători pentru maniera relaxată în care au tratat meciul. 

„La modul în care am jucat şi la cum ne-am prezentat, cred că ne putea bate orice echipă din fotbalul românesc, nu din prima ligă. Sunt extrem de multe lucruri pe care nu vreau să le discut, dar vom face o analiză săptămâna aceasta pentru că avem un meci important pe data de 25, finala Cupei cu Viitorul, şi trebuie să tragem un mare semnal de alarmă!

Sunt convins că au contribuit şi problemele financiare, pentru că fiecare om are nevoie de bani, dar şi eu am fost fotbalist şi, indiferent de echipa la care am jucat, niciodată nu am fost plătit la timp.

Dar atunci când intram la antrenament, sau în joc, nu mă mai interesa partea financiară. Era vorba de orgoliu, de mândria mea, de demnitate. Iar în seara asta... să mă scuze jucătorii, că i-am apărat de fiecare dată, dar eu nu am văzut niciun fel de orgoliu la niciunul dintre ei.

Presiune pe noi? Presiunea era pe CFR, care ne-a dat cu terenul în cap! Nu eşti fotbalist şi nu poţi face performanţă dacă joci la nivel mediocru şi eşti un perdant. Niciodată nu vei ajunge campion”, a declarat Dani Coman, la finalul meciului.

Coman a comentat și criza de nervi făcută de Denis Alibec, furios peste măsură după ce Azdren Llullaku a executat în detrimentul său o lovitură de pedeapsă. 

„Nu ştiu dacă el era desemnat de antrenor şi nu aş vrea să vorbesc în necunoştinţă de cauză. Trebuie să respectăm nişte reguli, iar cine nu respectă, trebuie să plătească. Llullaku va plăti dacă nu a respectat ce a zis antrenorul”, a spus președintele Astrei, la TV Telekom Sport. 

 

Vezi și: Denis Alibec, criză de nervi pe teren: s-a supărat pe propriii colegi și a fost calmat cu greu!

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.