Sistemul play-off gândit de Federația Română de Handbal, la masculin, a adus în ultimele etape un dezinteres total. Rezultatele nu mai puteau schimba nimic, jucându-se degeaba.
Ultima etapă din play-off-ul Ligii Naționale, la masculin, a adus numai surprize, cele două finaliste, Dobrogea Sud Constanța și Dinamo nereușind să treacă pe teren propriu de Dunărea Călărași, respectiv Steaua.
Dunărea Călărași era singura echipă care mai avea o speranță din meciul de la Constanța. Avea nevoie de o victorie care, coroborată cu o înfrângere a CSM București, la Timișoara, i-ar di adus pe dunăreni în postura de a juca finala mică.
Bănățenii și-au făcut treaba, au câștigat 34-31 cu CSM București, fiind încă o dată "nașii" echipei patronate de Primăria Capitalei. Călărașiul s-a încurcat însă în ultimele secunde. Deși a condus cu 33-29, cu cinci minute înainte de final (!), echipa antrenată de bielosusul Serghei Bebeșko, selecționerul Ucrainei, s-a văzut egalată.
Ultima reușită a venit în ultima secundă, din aruncare de la 7 metri. Nikola Crnoglavac, sârbul care va părăsi Constanța și va ajunge la CSM București, și-a ajutat viitoarea echipă și a egalat la 33! CSM București își păstrează astfel locul 2 în Seria A și va juca pentru medaliile de bronz!
De la plus 5 la minus 1
În seria B, Dinamo a întâlnit pe teren propriu marea rivală, Steaua.
„Câinii” au început excelent, au condus cu 7-2, 11-6, dar Steaua a echilibrat meciul. „Militarii” nu au condus niciodată pe parcursul partidei, dar au reușit să marcheze de trei ori consecutiv pe final și să dea lovitura în „Ștefan cel Mare”. De la 34-32 s-a ajuns la 34-35!
Un meci lipsit total de miză s-a jucat și la Focșani. Jucătorii Potaissei nu s-au agitat deloc, gândindu-se mai mult la finala mică pe care o vor avea de disputat cu CSM București. Moldovenii au câștigat cu 34-29, reușind prima victorie din play-off!
Rezultate etapa a 6-a:
Dobrogea Sud-Dunărea Călărași 33-33
Poli Timișoara-CSM București 34-31
Clasament Seria A
1. Dobrogea Sud Constanța 18 puncte
2. CSM București 11
3. Dunărea Călărași 9
4. Poli Timișoara 7
Rezultate etapa a 6-a:
Dinamo-Steaua 34-35
CSM Focșani-Potaissa Turda 34-29
Clasament Seria B
1. Dinamo București 19 puncte
2. Potaissa Turda 14
3. Steaua București 9
4. CSM Focșani 4
Programul finalelor
Finala mare: Dobrogea Sud Constanța-Dinamo București
Finala mică: CSM București-Potaissa Turda
* se va juca după sistemul cel mai bun din trei jocuri. În caz de egalitate, după primele două partide, meciurile 3 se vor juca la Constanța, respectiv pe terenul CSM București, echipe care în sezonul regular au terminat în fața celor de la Dinamo, respectiv Turda
** datele de disputare ale finalelor: 15, 22 și 29 mai
Rezultate play-out, etapa a 6-a
CS HC Buzău-CSM Făgăraș 27-24
CSM Bacău-CSU Suceava 31-20
U Cluj Napoca-Minaur Baia Mare 19-26
Clasament
1. CSM Bacău 16
2. Minaur Baia Mare 15
3. CS HC Buzău 14
4. CSM Făgăraș 12
5. CSU Suceava 11
6. U Cluj Napoca 0
* locurile 5 și 6 retrogradează în liga a doua
{{text}}