Tenis

SIMONA HALEP - ASHLEIGH BARTY » VIDEO+FOTO Simona zburdă pe zgura din Madrid! O doboară pe Barty, se califică în semifinale și revine pe locul 2 WTA

+10 Foto
Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 09 May 2019

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la Madrid după victoria în fața lui Ashleigh Barty (23 de ani, 9 WTA), scor 7-5, 7-5. Românca va reveni pe locul 2 în ierarhia mondială începând de luni.

  • Simona Halep va juca în semifinale cu Belinda Bencic (18 WTA). Meciul va avea loc vineri.

În primul set s-a mers de la egal la egal până la 2-2, când Simona a realizat break-ul, profitând de erorile adversarei. Barty a revenit și a făcut re-break-ul egalând la 5. Răspunsul lui Halep a venit imediat, iar românca a tranșat următoarele două game-uri și primul set.

SIMONA HALEP - ASHLEIGH BARTY » Simona Halep se gândește deja la următorul meci, dar are o problemă: „În continuare iau antibiotice”

În actul secund, Simona Halep i-a arătat adversarei încă din primul game cine e șefa pe teren, reușind rapid break-ul. Jucătoarea din Australia a avut o tresărire de orgoliu și a trecut în avantaj, 5-4. În acel moment, Simona l-a chemat în ajutor pe antrenorul Daniel Dobre, care a încercat să o ambiționeze pentru finalul de set: „Barty a avut câteva mingi cu noroc. Ok? Hai, hai!”.

Simona a revenit pe teren și imediat și-a adjudecat cele trei game-uri de care mai avea nevoie pentru a merge în semifinale.

Simona Halep - Ashleigh Barty 7-5 / 7-5

desfășurarea livetext a meciului

7-5, GAME, SET, MECI HALEP! SIMONA MERGE ÎN SEMIFINALE!
6-5, BREAK HALEP!
Simona returnează excepțional și o obligă pe Barty să lovească greșit în mai multe rânduri.
5-5, Game Halep!
Simona servește bine și egalează!

*L-a chemat pe antrenorul Daniel Dobre pentru a o scoate din acest moment dificil: „Barty a avut câteva mingi cu noroc. Ok? Hai, hai!”

4-5, Game Barty! Simona e într-o situație dificilă în acest moment. Va servi pentru a rămâne în setul doi.
4-4, BREAK BARTY!
Ashleigh face re-break-ul și revine surprinzător în meci.
4-3, Game Barty!
Ashleigh se chinuie să rămână în acest meci! Nu mai servește deloc convingător, așa cum o făcea în debutul partidei.
4-2, Game Halep!
Simona nu mai poate fi oprită din drumul spre semifinale! Românca și-a câștigat game-ul la zero.
3-2, Game Barty!
Jucătoarea din Australia răspunde cu un serviciu pe măsură și se ține aproape de Simona.
3-1, Game Halep!
Simona servește foarte bine și păstrează avantajul de două game-uri.
2-1, Game Barty!
Ashleigh reușește o lovitură senzațională și încheie game-ul.
2-0, Game Halep!
Simona își continuă recitalul și câștigă și pe propriul serviciu.
1-0, BREAK HALEP!
Simona începe la fel de bine ca în primul set și-și adjudecă primul break!
A început setul doi!

SETUL 1

7-5, SET, GAME HALEP! Simona Halep își adjudecă primul set în stil de mare campioană! Românca se impune la zero pe propriul serviciu.

6-5, BREAK HALEP! Simona revine cu un nou break și urmează să servească pentru set!
5-5, BREAK BARTY!
Ashleigh recuperează break-ul pierdut și Simona are primele emoții în acest meci.

5-4, Game Barty! Jucătoarea din Australia servește, dar Simona nu forțează, preferând să se concentreze pe următorul game când va fi pe propriul serviciu.
5-3, Game Halep!
Simona servește foarte bine și se apropie la un singur game de câștigarea primului set.
4-3, Game Barty!
Ashleigh își câștigă serviciul la zero într-un game în care Simona a fost fără reacție.
4-2, Game Halep!
Barty pierde ultimele două game-uri din cauza forehandului, care azi nu o ajută deloc.
3-2, BREAK HALEP!
Simona returnează foarte bine și profită de erorile lui Barty pentru a reuși primul break al meciului.
2-2, Game Halep!
Meciul e foarte echilibrat. Ambele jucătoare sunt dispuse să dea totul pentru calificarea în semifinale.
1-2, Game Barty!
Ashleigh servește bine și încheie game-ul cu un as!
1-1, Game Halep!
Simona servește bine și nu are emoții în acest debut.
0-1, Game Barty!
Simona începuse bine, dar a ratat cele două mingi de break, apoi Ashleigh a revenit și s-a impus.
A început meciul! Barty servește prima!

 

312.215 €va încasa Simona Halep pentru că a trecut de Barty

Citește și:

SIMONA HALEP - ASHLEIGH BARTY // Simona, despre viitoarea adversară de la Madrid: „Va fi în premieră pentru mine”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.