Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) o înfruntă de la această oră pe Belinda Bencic (22 de ani, 18 WTA, Elveția), în sferturile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Madrid.
Halep a câștigat primul set categoric, 6-2, însă a întâmpinat o rezistență serioasă în setul secund, când Bencic a ridicat treptat nivelul jocului.
Condusă cu 4-3, într-un game dificil, Simona a reușit una dintre cele mai frumoase lovituri ale meciului. Românca a rezistat eroic în fața asediului elvețiencei și a inventat un pasing de backhand uluitor, care a ajutat-o să egaleze la 4.
Punctul a fost aplaudat la scenă deschisă de publicul de la Madrid, iar contul oficial al WTA a cinstit cum se cuvine punctul de geniu al lui Halep: „Serios, Simona? Wow!”.
Vezi aici toate detaliile despre meciul Simona Halep - Belinda Bencic
{{text}}