Liga Campionilor

45 de milioane la rezerve!

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Şevcenko nu mai prinde nici lotul lui Chelsea. E căpitanul echipei B a londonezilor

Prietenia lui Andrei Şevcenko cu patronul clubului, Roman Abramovici, nu-l mai ajută în nici un fel pe atacantul ucrainean (foto). Cumpărat în 2006 de la Milan pentru 45 de milioane de euro, starul în vîrstă de 31 de ani, în conflict şi cu Mourinho, fostul manager, nu e nici pe placul lui Grant. Care nu s-a sfiit să-l trimită la echipa a doua! Şi ce umilinţă mai mare poate exista pentru Şevcenko decît să joace pe un stadion aproape gol, la Brentford, împotriva rezervelor lui Reading! În timp ce Lampard, Drogba şi Essien sînt pregătiţi de revanşa cu Olympiakos, în "optimile" Ligii Campionilor. Cine i-a fost esticului coleg luni seară? Necunoscuţii Cummings, Van Aanholt şi Younghusband (în traducere, "tînărul soţ")!

Grant i-a transmis totuşi antrenorului de la formaţia secundă să-i dea banderola de căpitan. N-a fost un motiv de bucurie pentru Şevcenko. Ucraineanul a jucat slab şi se gîndeşte tot mai mult la o întoarcere la Milan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.