Stranieri

Mircea Lucescu este al doilea în topul antrenorilor cu cele mai multe trofee din istoria fotbalului » Când ar putea fi anunțat la Beșiktaș

Mircea Lucescu

Articol de Theodor Jumătate  —  duminică, 12 mai 2019

Mircea Lucescu a adunat 32 de trofee, fiind depășit doar de Alex Ferguson (49). Tehnicianul, 73 de ani, ar putea fi anunțat săptămâna viitoare la clubul din Istanbul.

Aseară, Mircea Lucescu a fost la Atena, sărbătorind triumful lui PAOK în Cupa Greciei. "Răzvan m-a depășit cu acest event, pe care ar fi trebuit să-l câștige de anul trecut. Am venit special pentru el. Am vrut să-i fiu alături, deși știe că fotbalul e o muncă pentru unul singur", a declarat după finală.

"E foarte important ce a reușit, îl felicit ca tată. Vreau să realizeze ce înseamnă acest succes pentru mine, pentru familia lui, pentru PAOK. E extraordinar ce s-a întâmplat și sper să continue și sezonul viitor".
A mai transmis ceva: "Am cucerit multe trofee în carieră și îi doresc lui Răzvan să repete asemenea momente".

Potrivit goal.com, Luce este al doilea antrenor cu cele mai multe trofee din istoria fotbalului. 32. Înaintea lui, este doar Alex Ferguson, celebrul manager al lui Man. United, cu 49 de victorii. După el, Valeri Lobanovski, legendarul tehnician de la Dinamo Kiev și naționala URSS (30).

Acum, Mircea Lucescu se poate întoarce pe banca unei echipe de club. Presa turcă susține că Beșiktaș l-ar anunța ca înlocuitor al lui Şenol Güneş săptămâna viitoare.

41este locul ocupat de Mircea Lucescu în topul celor mai valoroși antrenori din istoria fotbalului, ierarhie realizată de France Football

Top 10 cei mai performanți antrenori

Nume / Trofee
1. Alex Ferguson 49
2. Mircea Lucescu 32
3. Valeri Lobanovski 30
4. Ottmar Hitzfeld 28
5-6. Jock Stein 26
Luiz Felipe Scolari 26
7-8. Pep Guardiola 25
José Mourinho 25
9. Giovanni Trapattoni 23
10. Arsène Wenger 21

 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.