Fotbal   •   Liga 1   •   grecia

Edi Iordănescu ar putea ajunge în Grecia! Are două oferte, una de Europa League

Edi Iordănescu

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 12 mai 2019

Edi Iordănescu, actualul antrenor al lui Gaz Metan, e curtat de Atromitos și Xanthi, ultima fiind fosta echipă a lui Răzvan Lucescu.

Încă o vară cu oferte din Grecia pentru Edward Iordănescu. În 2018, Xanthi l-a curtat pe antrenorul în vârstă de 40 de ani, dar acesta a preferat să semneze cu CFR Cluj, unde a fost demis în scurt timp.

Acum, Xanthi revine cu o propunere pentru actualul tehnician de la Gaz Metan. Clubul la care Răzvan Lucescu a rămas aproape trei ani (24 septembrie 2014 - 30 iunie 2017) încearcă să-l atragă pe Iordănescu. 

Iar Xanthi (locul 12 în ultimul campionat) nu este unicul club elen interesat de el. O grupare și mai puternică e pe urmele lui. Atromitos Atena, poziția a 4-a în Grecia, care va participa în ediția viitoare a Europa League, îl schimbă pe austriacul Damir Canadi. Și Edi e pe listă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.