Marian Băgăcean (44 de ani), finanțatorul lui CFR în acte, e un tip extrem de discret când vine vorba de aparițiile în media, însă mereu lângă echipă.
Omul de afaceri și-a făcut debutul în lumea „sportului-rege” în sezonul trecut, când CFR a reușit să câștige titlul. „A fost ceva incredibil”, spunea acesta în primăvara lui 2018. Acum, un an mai târziu, este la un pas de a face aceleași declarații.
Ardelenii au nevoie de un punct în confruntarea de diseară, cu CS U Craiova, pentru un nou trofeu în Liga 1, iar Băgăcea, președintele CA al echipei, retrăiește emoțiile finalului de sezon jucat cu titlul pe masă.
„Ne pregătim de ultimul meci acasă, sunt foarte multe emoții, ne-am bucura să fim campioni la noi acasă din nou, al doilea an consecutiv. Așteptăm la stadion cât mai multă lume. Suntem implicați toți, de la primul la ultimul om din club.
Nu sunt de mult timp în fotbal, dar două titluri consecutive ar fi ceva superb. Le doresc jucătorilor putere de muncă astăzi, să avem de ce ne bucura la finalul jocului cu CSU Craiova”
Marian Băgăcean, președinte CA al CFR Cluj
Conducătorul din Gruia mărturisește că sezonul în desfășurare i s-a părut mai dificil decât cel anterior și că experiența acumulată în campionatul trecut a contat enorm.
„Echipa merge bine, am avut o perioadă mai grea, am revenit și suntem pe drumul cel bun. CFR-ul are o istorie veche, cu trofee câștigate, sperăm să mai aducem unul. Toate sezoanele sunt grele, fiecare meci în parte este dificil, are tensiunea lui, dar cu echipa pregătită si galeria care să ne susțină sperăm să fim din nou campioni!”
Marian Băgăcean, președinte CA al CFR Cluj
Miza pe suporteri
Ceferiștii își doresc un stadion plin la ultimul meci de pe teren propriu din actualul sezon. Tocmai de aceea au vândut biletele atât online, cât și la casele de la stadion, care vor fi deschise până la startul partidei cu oltenii.
În plus, dorința șefilor din Gruia este ca din ce în ce mai mulți oameni să vină alături de echipă în sezoanele care urmează, cu atât mai mult cu cât echipa va bifa prezențe în competițiile europene.
”Ne străduim să aducem la stadion cât mai mulți oameni, să-i facem fani fideli echipei, luptăm pentru Cluj, vrem să-i facem pe clujeni să simtă ce înseamnă să lupți cu tot sufletul pentru un trofeu. Ne dorim accesul în grupele Europa League cel puțin, Champions League e puțin cam greu deocamdată, dar de dorit, ne dorim din tot sufletul” Marian Băgăcean, președinte CA al CFR Cluj
{{text}}