Gazeta prezintă scurte portrete ale oamenilor invizibili sau mai puțin vizibili care au condus clubul CFR Cluj spre al doilea titlu consecutiv. Ei reprezintă noua gardă care a preluat clubul de la Paszkany, Mureșan și Răzvan Zamfir.
2008. CFR Cluj câștigă primul titlu din istorie, după un final de sezon jucat mai mult în culise. La 11 ani distanță, Cornel Dinu a dezvăluit că însuși șeful SRI, George Maior, s-a implicat personal în aceste jocuri de culise, aparent în favoarea clujenilor. Clubul CFR era patronat de Arpad Paszkany, unul dintre sponsorii oficiali ai Partidului Democrat în campania electorală din acel an 2008. Omul de afaceri îi trimitea emailuri lui Traian Băsescu, iar acesta le îndrepta spre șefa DNA spre "rezolvare legală".
2009. Unirea Urziceni câștigă primul titlu din istorie, dar dispare după mai puțin de două sezoane. Patronul echipei, misteriosul om de afaceri Dumitru Bucșaru, fusese implicat în afaceri controversate cu bani publici, iar firele duceau la cercul de influență format în jurul președintelui Traian Băsescu de cuplul Dorin Cocoș - Elena Udrea.
2018 și 2019. CFR Cluj câștigă titlurile patru, respectiv, cinci din istorie. Legătura dintre fotbal și lumea politică persistă. La meciul de duminică seară, în tribuna oficială a stadionului Constantin Rădulescu a luat loc Vasile Dîncu - fost vicepremier în guvernul Cioloș, ministru, senator și membru influent al PSD. În fotbalul românesc, în ultimii doi ani s-a coagulat ideea că puternicul personaj politic este, de fapt, cel care controlează strategia clubului CFR Cluj prin interpuși.
Neluțu Varga. “Tati de la CFR”
Considerat una dintre “săgeți”, Ioan Gheorghe Varga - zis Neluțu - s-a aflat în tribună la trei scaune distanță de Dîncu, asortat perfect cu omul politic la culoarea cravatei (portocaliu) și a sacoului. În discuțiile purtate cu oamenii din club, Varga îl numește pe Dîncu "Șeful".
Varga este prezumtivul finanțator al proaspăt campioanei, un tip cu o reputație nu tocmai fericită. Potrivit lui George Becali, el este poreclit “Tati de la Diesel”, după numele clubului de noapte în care se afișează în anturajul unor personaje controversate.
Neluțu Varga, cu vestă vișinie, alături de prieteni, la petrecerea de după câștigarea titlului. Foto: Raed Krishan
În 2018, Varga a fost achitat într-un dosar de retrocedări ilegale, în care Viorel Hrebenciuc -un apropiat al lui George Becali - a fost condamnat.
Numele său e pronunțat cu teamă la echipă, fiind asociat - potrivit unor jurnaliști din Cluj - cu zona gri a serviciilor secrete. Surse din interiorul CFR susțin că Varga este patronul nenumit de Adrian Cristea în povestirea incredibilă spusă acum câteva săptămâni, în direct la GSP Live:
“Eram la o masă cu patronul unui club de fotbal, antrenorii, președintele, managerii și mai mulți. Într-un weekend. Spre seară, patronul se amețise, se îmbătase, și cum trecea pe lângă antrenorul principal îi dădea un pumn la ficat. O dăduse în glume fizice. Antrenorul n-a zis nimic. Cum mai trecea pe lângă el, patronul îi dădea un pumn la ficat. Dar sănătos, nu în glumă. Antrenorul, nimic. Până la urmă, a zis că se duce la baie și i-a ridicat în picioare pe cei din conducere și a început să li se adreseze obscen”.
VEZI AICI EPISODUL POVESTIT DE CRISTEA ÎN EMISIUNE
Atitudinea discreționară a lui Varga față de angajați e confirmată de mai multe surse. Surprinzător este numele antrenorului lovit în ficat la beție: Dan Petrescu, un tip care în public are reputația unui antrenor necruțător!
Asemenea lui George Becali, Varga are tendința de a se implica și în deciziile tactice ale antrenorilor. Indirect, Edi Iordănescu a admis acest lucru, declarând în această dimineață: “Mi s-au cerut anumite lucruri cu care nu am fost de acord. Ele țineau de banca tehnică”.
„Am uitat să spun că între timp am aflat despre Varga că are foarte multe datorii, că este un împătimit al jocurilor de noroc şi circulă şi o poveste care spunea că, pentru a-l convinge pe un individ să-i dea bani, Varga l-a îmbrăcat pe un rrom în emir şi l-a dus cu elicopterul şi, cu toate că cel care trebuia să dea banii îl cunoştea pe Varga şi apucăturile lui, a dat totuşi 250.000 euro”
Soția prințului Paltin-Sturdza, mărturie în instanță
În mod regulat, din club se scurge spre media informația că Neluțu Varga susține financiar CFR Cluj din propriile fonduri, acoperind deficitul rămas în buget după cheltuirea celor 2,7 milioane de euro din drepturile TV. Potrivit managerului sportiv Marius Bilașco, omul de încredere al lui Dan Petrescu și Bogdan Mara, CFR a avut în acest sezon un buget de 10 milioane de euro.
De unde a acoperit Varga diferența de 7,3 milioane de euro?
Pe site-ul termene.ro, Ioan Gheorghe Varga figurează ca acționar la o singură firmă activă. Alte trei companii au fost radiate. Firma de prospecții miniere Formin SA, fostă întreprindere de stat din Caransebeș privatizată după 2000, e deținută în proporții aproape egale de Varga (50,0001%) și de Valentin Albulescu (49,9998%), ultimul fiind coleg de clasă și apoi partener de afaceri cu fostul premier PSD, Sorin Grindeanu.
În 2017, ultimul an fiscal cu date înregistrate de portalul Termene.ro, Formin SA a avut o cifră de afaceri de aproape 4 milioane de euro și un profit net declarat de 230.000 de euro. Datoriile firmei se ridică, însă, la aproape 4 milioane de euro.
De unde vin atunci banii la CFR?
“Cu Dudelange, mi se pare mai dubios. Pariuri? Nu văd altceva în afară de asta. Nu văd nicio explicație”
Cornel Dinu, 5 mai 2019, GSP Live
Marian Băgăcean. Omul de paie
Oficial, în acte, finanțatorul principal al clubului este Marian Băgăcean. El deține 62 la sută dintre acțiuni și, în ultimele două sezoane, a împrumutat clubul cu aproximativ 16 milioane de euro prin contracte legale. Datele vor fi prezentate săptămână viitoare în Adunarea Generală a acționarilor.
În momentul intrării în club, în 2017, cele patru firme în care Băgăcean era acționar aveau o cifră de afaceri însumată de 160.000 de euro și un profit minuscul: 20.000 de euro. Între timp, numele lui Băgăcean a apărut în alte trei firme, dar profilul său de afacerist a rămas nesemnificativ.
Marian Băgăcean, al treilea în costum de la stânga la dreapta, este interfața lui Neluțu Varga. Foto: Raed Krishan
Surse din club susțin că banii ajung la Băgăcean prin alte contracte de împrumut, legale, expeditorul fiind Varga. Cum afacerile înregistrate de Varga în România nu par a justifica acest influx consistent de capital, persistă întrebarea: de unde vin banii?
Domnul Băgăcean este cel care ne asigură bugetul. Banii sunt la zi. Condițiile sunt foarte bune pentru a face performanță, organizarea e la fel. Avem o liniște în club care ne-a adus rezultate
Bogdan Mara, director sportiv CFR, martie 2019
În discuțiile cu apropiații, Varga susține că sursa originară a fondurilor este milionarul berlinez Abris Lelbach. Germanul a și fost prezent la meciul cu CSU Craiova, stând între Dîncu și Varga, și apoi la petrecerea de duminică noapte, însă nu a fost recunoscut de ziariști și a stat discret la o masă, în sala de festivități.
Lelbach este descris de oameni din Cluj care l-au recunoscut drept un “tip genial, modest, îmbrăcat nepretențios și care cară mereu cu el o pungă de plastic în care ține documente”
Misteriorul Lelbach s-ar afla în spatele unei afaceri de exploatare minieră derulate de partenerul lui Varga, Albulescu, împreună cu mai multe firme cu acționariat german, înființate în Caransebeș.
„Părerea mea că Nelu Varga este pe minus cel puțin 4-5 milioane de euro. Eu am zis de mult timp că vor avea probleme. Nu înțeleg cum și-au construit ei bugetul"
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani, februarie 2019
Marian Copilu. Creierul-minune
Coincidență sau nu, cetățean de onoare al orașului Caransebeș este președintele CFR Cluj, Marian Copilu. Acesta a apărut discret în fotbal în anturajul hibridului protejat politic Unirea Urziceni, exact în anul câștigării titlului din 2009, legând o prietenie cu Dan Petrescu, Mihai Stoica și Bogdan Mara.
Unul dintre fiii lui Copilu e pasionat de fotbal și de activitățile conexe: și-a postat pe contul de Facebook poze cu trofeul de campioană câștigat de FCSB în 2013 (adus acasă de tatăl său cu îngăduința lui MM Stoica) precum și imagini cu bilete plasate la pariuri.
Omul de afaceri din Brașov a fost pentru scurtă vreme, în 2012, acționar la clubul de Liga 3, FC Caransebeș, unde a fost răsplătit de autorități pentru “servicii aduse comunității locale”.
Numele lui Copilu apare pe portalurile de justiție pentru o condamnare de 2 ani și 6 luni primită în 2015 pentru delapidare. Firma păgubită, Promoții și Construcții Imobiliare Romespa 2020 SRL, a devenit între timp inactivă.
Pe lângă Copilu, pe lista acționariatului apare și un anume Marian Ionel Racoviță-Pleșoiu. Acesta este acum șeful direcției de verificări pe regiunea Centru din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), un organism esențial pentru controlul contractelor care implică bani publici.
Marian Copilu, omul considerat drept creierul performanțelor clubului din ultimii doi ani. Foto: Raed Krishan
Iar o altă firmă în care Marian Copilu este acționar apare ca un client constant al contractelor cu statul. Zilele trecute, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a decis rezilierea înțelegerii de 7 milioane de euro cu concernul spaniol Copisa - Marian Copilu apare ca acționar și administrator într-una din firmele concernului, Copisa Construcții SRL - din cauza nerespectării termenilor angajați la construirea Centurii Mihăilești: proiectul a fost realizat în proporție de doar 30 la sută deși trebuia terminat în 2017, iar angajații și utilajele lipseau.
Aceeași firmă Copisa a construit și centura orașului Caransebeș, un alt proiect controversat, a refăcut șoseaua din Defileul Jiului și a lucrat la centura orașului Târgu Mureș. "Cu această firmă am avut probleme şi la centura Târgu-Mureş. Nu au resurse financiare, nu au resurse umane şi invocă faptul că nu am plătit la zi. Însă plăţile sunt la zi”, a declarat zilele trecute Narcis Neaga, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii (CNAIR).
Directorul Copisa, Marian Copilu, este descris ca un tip tăcut, elegant, manierat. El a venit la CFR adus de Neluțu Varga. “Varga i-a deschis multe porți în afaceri”, spune un apropiat al finanțatorului. După câștigarea primului titlu și ratarea calificării cu Malmo FF, Copilu a plecat, dar a revenit în octombrie 2018 atunci când fostul președinte Iuliu Mureșan, transformat într-un obiect de decor, a părăsit clubul definitiv.
Poreclit “Minune”, Copilu este considerat creierul performanțelor din ultimii doi ani. Pasionat de fotbal, dependent de rapoartele firmelor de monitorizare a jucătorilor, șeful clubului are ultimul cuvânt în deciziile majore.
El, Varga, Băgăcean și Lelbach sunt fețele invizibile de la CFR. Alături de ei, în club mai sunt vizibilii: nașul Dan Petrescu și finul Bogdan Mara, fostul lor coleg de la Unirea Urziceni, Marius Bilașco, și Daniel Stanciu.
Ca fapt divers, ultimii trei sunt impresari deveniți oficiali de club. Linia dintre cele două meserii este greu de depistat. Dacă își continuă în paralel activitatea de impresar, Mara, Bilașco și Stanciu sunt în stare de incompatibilitate, conform regulamentelor FIFA.
Finanțatorul nostru ne-a asigurat de curând că vrea să mai facă niște investiții în vară, în funcție de locul pe care-l vom ocupa. Ne-a transmis într-o ședință că vrea să finanțeze și mai mult, să avem un buget bun de transfer, să facem achiziții pentru a ne pregăti de Europa
Bogdan Mara, martie 2019
Neluțu Varga discută cu Dan Petrescu la petrecerea de după câștigarea titlului. Foto: Raed Krishan
{{text}}