Stranieri

Nicolae Stanciu a fugit de la echipă! Al Ahli nu i-a dat niciun ban » Vrea să devină liber de contract

Nicolae Stanciu

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 16 mai 2019

Nicolae Stanciu e furios că nu e plătit și a părăsit clubul Al Ahli. Situația lui devine o problemă pentru selecționerul Cosmin Contra înaintea "dublei" cu Norvegia și Malta.

După ce a susținut că situația în Arabia Saudită este foarte bună, Al-Ahli e puternică, iar nivelul campionatului ridicat, mijlocașul Nicolae Stanciu șochează lumea fotbalului cu o decizie radicală.

N-a văzut niciun ban din salariu

Mijlocașul în vârstă de 26 de ani, transferat pe 28 ianuarie de la Sparta Praga, a părăsit clubul din Jeddah din cauza marilor dificultăți financiare. Potrivit unor surse din apropierea jucătorului, acesta nu a primit decât bonusul de la semnarea contractului, la începutul anului. De atunci, nu și-a mai văzut salariul. 


Conducătorii, fără reacție

„Tricolorul” i-a anunțat pe șefii grupării de câteva ori că este nemulțumit. Și totuși, nu s-a întâmplat nimic. Nu l-au băgat în seamă. Furios, Stanciu a plecat azi din Arabia Saudită, înaintea partidei de campionat cu Al-Ittifaq (programată în această seară), și nu ar vrea să se mai întoarcă. Stanciu vrea să depună memoriu la FIFA pentru a deveni jucător liber de contract.

Îl mai titularizează cu Norvegia?

Problemele sale influențează și naționala. Cosmin Contra voia să-l titularizeze pe Stanciu și la cele două meciuri din această vară, în deplasare, cu Norvegia și Malta, pe 7 și 10 iunie. Îl va convoca, dar, temându-se ca situația dificilă de la club să nu-l afecteze pe Stanciu, selecționerul se gândește și la o altă variantă pentru echipa de start.


30de selecții și 10 goluri are Stanciu la națională

2.500.000 €este salariul anual al lui Nicolae Stanciu, potrivit contractului pe doi ani și jumătate încheiat cu Al-Ahli

2goluri și trei assisturi are Stanciu în zece meciuri disputate în campionatul saudit

Contra: „M-ați luat prin surprindere”

Deși surse de la Casa Fotbalului susțin că se cunoaște situația lui Stanciu, inclusiv de despărțirea de Al-Ahli, Cosmin Contra dezminte că a aflat ce se întâmplă cu playmakerul său. "M-ați luat prin surprindere. Nu știu nimic", a declarat selecționerul. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.