Florian Walter (56 de ani) a suferit ieri un atac cerebral, iar în cursul nopții trecute, de la ora 1 până la 5 dimineața, a fost operat de doctorul Șerban Brădișteanu.
Chirurgul e rezervat în ceea ce privește șansele de revenire ale fostului patron de la Dinamo, U Cluj și Petrolul, care ar avea și probleme cardiace. În aceste momente, Walter se află în comă și e ținut pe aparate.
Florian Walter a fost dus de Salvare prima dată la Spitalul Municipal din București, apoi transferat la Spitalul de Urgență Floreasca unde a și fost operat de cardiologul Brădișteanu.
Walter mai suferise un preinfarct pe vremea când fugise de justiție în Dubai, în octombrie 2015. În 2010, fusese operat tot pentru probleme cardiace.
cariera lui walter în fotbal
Walter a venit ca acționar la Dinamo la începutul anilor 2000 și a plecat în 2009, când s-a dus la U Cluj. La formația din Ardeal a stat 3 ani, în 2012 mutându-se la Petrolul.
Pe 5 martie 2016, Walter a fost extrădat din Emiratele Arabe Unite. Pe 6 martie a fost arestat în România și eliberat pe 5 august, dată de la care se află sub control judiciar. Florian Walter, patronul Romprest, a fost acuzat de un prejudiciu de 4,5 milioane de euro adus bugetului de stat, produs în perioada 2013 – 2014.
Pe 11 iunie, Walter avea termen la Tribunalul Cluj în procesul în care era acuza de constituire de grupa infracțional alături de Dan Capră și Marius Nicolae.
{{text}}