FC Botoșani a câștigat la limită meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-0, iar Liviu Ciobotariu speră să termine sezonul pe locul secund în play-out.
Liviu Ciobotariu a vorbit la finalul partidei despre prestația echipei sale și, deși echipa ocupă locul 3, antrenorul moldovenilor consideră că această victorie este utilă în vederea salvării de la retrogradare.
„Sunt trei puncte obținute cu multă sudoare, cu multă ambiție. Am întâlnit o echipă bună. Nu întâmplător e pe primul loc în play-out. Știam că ne așteaptă un meci dificil. Îmi felicit jucătorii. Sunt trei puncte importante pentru noi în evitarea retrogradării”, a declarat Liviu Ciobotariu, la TV Digi Sport.
Întrebat dacă speră la locul 2, Ciobotariu a recunoscut că se gândește să îndeplinească acest obiectiv, dar mai importantă este atitudinea elevilor săi. Dacă Dinamo va câștiga meciul de la Chiajna, însă, bătălia se va da cu Gaz Metan Mediaș, actualul lider.
„Jocul îmi dă speranțe. Am evoluat destul de bine. Important este să avem aceeași determinare și sunt convins că o vom avea. Vom juca până la capăt și, de ce nu, vom ataca locul 2. Trebuie să ne bucurăm de fotbal, să avem atitudine și determinare, să încheiem cu bine acest campionat”, a spus antrenorul Botoșaniului.
În ceea ce privește transferul lui Lorand Fulop (21 de ani) la Academia Pușkaș din vara acestui an, Ciobotariu regretă această mutare și speră să îi găsească înlocuitor cât mai repede golgheterului echipei.
„Nu mai avem voie să îl folosim pe Fulop. Mă bucur pentru el. Merita acest transfer. Este un jucător de calitate, care ne-a ajutat mult în perioada în care a fost aici. O să încercăm să îl înlocuim”, a mai spus Ciobotariu.
În urma acestei victorii, FC Botoșani a acumulat 35 de puncte și ocupă locul 3 în clasamentul play-out-ului. Lider este Gaz Metan Mediaș, cu 39 de puncte, iar pe 2 este Dinamo, care are 38 de puncte, dar cu un meci mai puțin.
Vezi AICI clasamentul LIVE din play-out
{{text}}