Fotbal   •   Liga 1   •   BOTOȘANI - GAZ METAN 1-0

BOTOȘANI - GAZ METAN 1-0 // Jucătorii de la Gaz Metan îi țin pumnii Concordiei: „Sperăm să o împiedice pe Dinamo”

FOTO: Ionuț Tabultoc

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 17 mai 2019

Gaz Metan Mediaș a pierdut la Botoșani, scor 1-0, și a ratat ocazia de a se distanța la patru puncte de Dinamo.

Cu un jucător mai puțin pe teren, după eliminarea lui Marius Constantin din minutul 66, elevii lui Edi Iordănescu nu au reușit să restabilească egalitatea și acum se roagă ca Dinamo să se încurce în meciul cu Concordia Chiajna.

Portarul Răzvan Pleșca a dat vina și pe programul încărcat al echipei, dar fotbalistul este convins că Gaz Metan nu mai poate pierde locul secund în clasamentul play-out-ului Ligii I.

„Au fost trei meciuri într-o săptămână, cu două deplasări. Am întâlnit echipe bune, avem un lot restrâns de jucători. Nu putem vorbi de o criză. Ne mai rămân ultimele trei meciuri care sunt mai abordabile. Sperăm să facem 9 puncte și sperăm să se mai împiedice și Dinamo. Locul 8 nu cred că este in pericol”, a declarat Răzvan Pleșca, la TV Digi Sport.


Ionuț Larie s-a arătat deranjat de prestația arbitrului, dar, spre deosebire de coechipierul său, el speră să termine pe primul loc în play-out.

„E a doua înfrângere în deplasare. Maniera de arbitraj ne-a facut să fim nervoși. Marius d-asta a fost eliminat. Ne pare rău că am bătut atâta drum până aici și plecăm fără niciun punct. Avem trei meciuri fără victorie, dar să sperăm că ne vom reveni și vom îndeplini obiectivul, locul 7”, a spus și Ionuț Larie, la finalul partidei.

Vezi AICI clasamentul LIVE din play-out

Vezi și: 


BOTOȘANI - GAZ METAN MEDIAȘ 1-0 // VIDEO + FOTO Lupta pentru șefia din play-out se încinge! Cum arată ACUM clasamentul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.