Liga 1

Mircea Rednic, reacție categorică după ce Mihai Teja a fost demis de la FCSB » Ce spune despre o eventuală colaborare

Mircea Rednic și Mihai Teja, în perioada în care lucrau la Petrolul

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 21 mai 2019

Mircea Rednic, 57 de ani, antrenorul lui Dinamo, a vorbit în cadrul conferinței de presă de marți despre situația lui Mihai Teja, 40 de ani, demis de la FCSB după doar 6 luni.

„Puriul” a colaborat în trecut cu Mihai Teja, dar spune că acest lucru nu s-ar mai putea întâmpla în România, ci doar în străinătate. 

„Mihai nu mai poate să fie asistentul meu în România. În străinătate, el a venit şi o să mai vină, dacă s-ar putea să plec eu peste doi ani. Mihai a demonstrat că este un antrenor foarte bun. Îmi pare rău că nu a reuşit”, a spus Rednic despre omul care i-a fost secund în 2007, anul în care Dinamo a câștigat titlul pentru ultima oară în Liga 1. 

Numit în ianuarie la FCSB, Teja a adunat 9 victorii, 5 egaluri și doar o înfrângere, terminând play-off-ul la două puncte în spatele liderului CFR Cluj.

De-a lungul carierei de antrenor, Mihai Teja le-a pregătit pe U Cluj, de două ori, Dinamo, Pandurii, Gaz Metan și FCSB. Între 2014 și 2015, a fost selecționerul naționalei U21. 

VEZI ȘI:

VIDEO Constantin Budescu, cacealma sau transferul anului la Dinamo? Ce jucător i-a promis lui Mircea Rednic că vine la Dinamo

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.