Tenis

Laura-Ioana Paar, prima victorie a carierei în turneele WTA! Poate s-o înfrunte pe Sorana Cîrstea

Laura-Ioana Paar

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marți, 21 mai 2019

Românca Laura-Ioana Paar, (locul 301 WTA, 30 de ani), a obținut marți, la Nurnberg, prima victorie a carierei pe tabloul principal al unui turneu WTA. Venită din calificări, românca a trecut în primul tur de olandeza Quirine Lemoine (262 WTA, 27 de ani, scor 6-1, 6-3, după un meci care a durat o oră și un minut.

Laura Paar nu a avut prea multe emoții la primul meci al carierei jucat pe tabloul principal al unui turneu WTA. A fost autoritară în primul set, câștigat cu 6-1 după doar 27 de minute.

Singurele momente dificile au venit în setul secund, când Laura-Ioana Paar a fost condusă cu 1-2, dar a revenit și s-a impus cu 6-3.

În turul secund, Laura-Ioana Paar o va înfrunta pe învingătoarea partidei Sorana Cîrstea (93 WTA) - Kirsten Flipkens (59 WTA), care se joacă miercuri, de la ora 11.30. 

280e cel mai bun loc ocupat de Paar de-a lungul carierei, atins pe 15 iulie 2013

Laura-Ioana Paar, stabilită la Munchen, a jucat de-a lungul carierei doar în turnee ITF, câștigând 13 trofee la simplu. A făcut în trecut pereche la dublu cu jucătoare precum Mihaela Buzărnescu, Irina Begu sau Elena Bogdan.

Vezi și: VIDEO Simona Halep, în tricoul Viitorului la Roland Garros » Mesaj pentru Hagi înainte de finala Cupei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.