Liga 1

DINAMO - POLI IAȘI 0-0 // VIDEO+FOTO Ieșenii s-au salvat matematic! Dinamoviștii pot fi egalați joi de formația lui Edi Iordănescu + Cum arată ACUM clasamentul

+10 Foto
FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 22 mai 2019

Dinamo și Poli Iași au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din etapa cu numărul 11 a play-out-ului.

Jucat în fața a 1.150 de suporteri, meciul nu a fost unul atât de închis pe cât o arată scorul. Arma preferată a elevilor lui Rednic și Stoican a fost șutul de la distanță. Niciunul nu și-a atins însă ținta, așa că presiunea a fost aruncată asupra „centralului” Adrian Cojocaru.

Dinamoviștii au cerut de două penalty, ambele după faze în care Mihăescu și-a deviat mingea în mână, în minutele 29 și 83.

O situație asemănătoare a existat și în careul dinamoviștilor, când Dussaut și-a degajat mingea în braț.

Vezi AICI video de la meci

Dinamo rămâne lider în play-out, cu 42 de puncte, dar poate fi egalată de Gaz Metan, dacă medieșenii se impun mâine contra celor din Voluntari. Poli Iași e pe locul patru în play-out, ajunge la 31 de puncte și scapă matematic de retrogradare.

Vezi AICI clasamentul LIVE din play-out

Dinamo - Poli Iași 0-0, desfășurarea liveTEXT:

Vezi AICI statistici

S-a terminat meciul: Dinamo - Poli Iași 0-0!
min. 86:
Daniel Popa reia elegant de la marginea careului de 16 metri, puțin peste poartă. Portarul ieșenilor vede cartonașul galben pentru proteste.
min. 83:
Mihăescu e aproape să o comită. Pentru a doua oară în acest meci, tentativa lui de respingere a mingii se oprește în mână.
min. 81:
Sanoh acoperă bine mingea, dar șutul său nu găsește spațiul porții.
min. 74:
Daniel Popa scapă singur cu Mino Peralta. Portarul ieșenilor iese inspirat, dar respinge doar până la Sorescu. Tentativa de lob eșuează, iar Nistor încheie faza cu un șut plasat.
min. 70:
Se joacă cu garda jos! Platini șutează puternic din careul de 16 metri, puțin peste poartă. Mandanda repune rapid, iar Filip își încearcă la rândul său șansa cu o execuție de la distanță.
min. 66:
Laurențiu Rus centrează din flancul drept. Dussaut își respinge mingea în mână, ieșenii cer penalty, dar jocul e lăsat să meargă.
min. 64:
Filipe Nascimento vede cartonașul galben după un schimb de replici cu arbitrul Adrian Cojocaru.
min. 60:
Ricardo Grigore reia cu capul o minge venită de la Dan Nistor, din lovitură liberă. Mingea se scurge puțin pe lângă poartă.
min. 48:
Dussaut centrează periculos, cu mult efect. Christovao nu reușește să devieze.

A început repriza secundă!

1.150 de spectatoriau asistat la meciul dintre Dinamo și Poli Iași

S-a terminat prima repriză! 

min. 45:
Platini pătrunde în careul dinamoviștilor, îl depășește și pe Mandanda, dar își închide unghiul și nu mai izbutește să trimită spre poartă.
min. 39:
Dan Nistor lovește bara, aproape de vinclu, cu un șut puternic de la 10 metri.
min. 28:
Dinamoviștii cer penalty la un posibil henț comis de Mihăescu. Arbitrul lasă jocul să meargă. Gardoș intră în locul lui Mihalache la oaspeți. 
min. 19:
Dan Nistor vede cartonașul galben pentru un fault dur, din spate, asupra lui Patrick Petre.
min. 13:
Ricardo Grigore șutează puternic de la peste 25 de metri. Mingea e deviată de un apărător câțiva centimetri pe lângă poartă. 
min. 12:
Arbitrul Adrian Cojocaru e obligat să fluiere des. Jucătorii ambelor formații au un start nervos de meci.
min. 11:
Parfait Mandanda reține șutul expediat de Platini din interiorul careului de 16 metri.
min. 8:
Dinamo controlează jocul la mijlocul terenului, fără a-și crea vreo șansă importantă de gol. 

A început partida!

Dinamo: Mandanda - Dussaut, D. Ciobotariu, Klimavicius, R. Grigore, Aliji - Zenke, N'Diaye, Nistor, Sorescu - Papazoglou
Rezerve: I. Muțiu - I. Șerban, I. Filip, F. Mallo, Kabashi, Christovao, D. Popa
Antrenor: Mircea Rednic

Poli Iași: Peralta - L. Rus, Mihalache, Frăsinescu, Bădic - Cioinac, Qaka, Nascimento - Platini, Garros, P. Petre
Rezerve: D. Rusu - Sanoh, Bosoi, Zaharia, Gardoș, Mihăescu, Panțîru
Antrenor: Flavius Stoican

Arbitru: Adrian Cojocaru (Galați) / Asistenți: Marius Marchidanu (Brăila) și Daniel Hulubei (Vaslui)

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.