Patronul Astrei, Ioan Niculae, anunță că a achitat o parte din datorii, iar restanțele vor fi pe zero până la ora finalei Cupei României cu Viitorul, programată sâmbătă, la Ploiești, de la ora 20:00, pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, Look Sport și liveTEXT pe GSP.ro.
- Domnule Niculae, finala Cupei României vă prinde cu multe probleme la club: datorii, demisii, jucători și conducători nemulțumiți. Nu pare un moment fericit ca să ataci în liniște un trofeu!
- Nu vom mai discuta de datorii până la ora finalei. Restanțele pe două luni au fost deja achitate, iar diferența sper să o plătim până vineri. Sincer, n-am mai vrut pur și simplu să aud de fotbal după acea înfrângere acasă cu Viitorul, 1-4. Făcusem eforturi deosebite pentru licențiere, vorbisem și cu echipa, dar felul în care au evoluat în acel meci m-a dezgustat. M-a enervat. Și dacă fotbaliștii au dreptul să intre în grevă când nu le convine ceva, eu, ca patron, de ce n-aș avea voie să procedez la fel când am constatat că nu jucăm nimic?! Dacă cereți numai bani, dați voi bani!
- E reală decizia anunțată de președintele Buduru, că toți fotbaliștii sunt de vânzare?
- Nu e nimic special în ce a spus Buduru. Orice jucător e de vânzare pentru un preț corect. Maradona sau Ronaldo n-au fost și ei vânduți cînd au venit ofertele demne de interes?
"Facem echipa în jurul lui Alibec și atacăm titlul"
- Pe Alibec veți mai conta sezonul viitor?
- Alibec e un băiat excepțional. Am discutat în urmă cu câteva zile, iar intenția este ca echipa pentru sezonul următor să o construim în jurul lui pentru a ataca titlul. Și mama lui e o persoană specială, corectă, care a înțeles planurile noastre. I-am promis însă băiatului că nu-mi bat joc de el, iar dacă vine o propunere interesantă de transfer nu o să-l blocăm. Deocamdată însă, el va fi liderul Astrei și ne va ajuta și în campionatul următor.
- La banca tehnică umblați?
- Continuăm și cu Enache. M-a convins nu doar că e un antrenor bun, ci și un om deosebit. Îmi place. Chiar vreau să-i mulțumesc public pentru felul echilibrat în care a abordat aceste ultime luni, când mi-a demonstrat că are caracter. Vom întări considerabil lotul în perioada de mercato, astfel încât să aibă la dispoziție un grup cu care să facă performanță. Staff-ul mi-a prezentat deja câțiva jucători, am dat OK-ul pentru achiziții, s-au pornit discuțiile. Vom aduce doi fotbaliști valoroși din Liga 1, plus câțiva stranieri, în special din zona Franței și Portugaliei.
"Aș fi preferat Craiova în finală, că erau mai slabi"
Viitorul a trecut de două ori de Astra în play-off, la scoruri concludente: 4-1 la Giurgiu, 3-0 la Ovidiu
- Prime speciale pentru eventuala victorie în Cupă?
- Sumele sunt trecute în contract și, indiferent dacă au salarii de 3.000, 4.000 de euro, toți vor încasa minimum 10.000 de euro net de om dacă bat Viitorul. La un asemenea meci nici nu cred că se mai pune însă problema unei motivații suplimentare, fiindcă fiecare joacă oricum pentru onoarea și orgoliul lui. Aș fi preferat să întâlnim Craiova în finală, pentru că era o echipă mai slabă, dar nici așa nu-mi fac probleme, pentru că pe Viitorul i-am și bătut clar cu 3-0 în campionat. Deci, se poate!
"Coman continuă ca președinte"
Patronul Astrei anunță că și președintele Dănuț Coman va continua la club, în ciuda intențiilor fostului portar de a părăsi funcția: "Sigur, i-am înțeles supărarea, dar și el a înțeles că n-am trecut printr-o situație tocmai ușoară, pe care să o poți rezolva peste noapte. Să nu uităm că, avându-l pe Coman președinte, ne-am calificat în fiecare an în play-off, iar aportul lui în conducere a fost semnificativ".
"Nu vreau să mai existe niciun fel de discuții financiare pentru sezonul viitor. Facem un buget clar la începutul campionatului, garantez că acopăr diferențele peste drepturile TV și gata. Nu o să mai auziți comentarii despre bani la Astra.
Sunt printre puținii oameni care n-a câștigat un ban din fotbal. M-am implicat și mă implic doar de plăcere, am ridicat și trei stadioane, iar ce mă interesează e doar performanța"
Ioan Niculae
4trofee există în palmaresul Astrei: un titlu național (2016), Cupa României (2014) și două Supercupe (2014, 2016)
{{text}}