Liga 1

Edward Iordănescu șochează: „Eram gelos pe Ilie Dumitrescu” + Dezvăluire incredibilă: „Oficialul echipei a venit în vestiar și mi-a înjurat jucătorii”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 25 mai 2019

Edward Iordănescu a dezvăluit că în copilărie era gelos pe Ilie Dumitrescu, pe vremea când acesta din urmă era jucător la Steaua, iar Anghel Iordănescu era antrenorul roș-albaștrlor. Tehnicianul de la Gaz Metan susține că încă n-a purtat discuții cu Dumitrescu pentru a merge împreună la FCSB.

„Vorbesc cu patronul clubului FCSB constant, dar am vorbit și înainte de asta, am vorbit și acum un an. Ilie Dumitrescu e ca un frate mai mare pentru mine, aș merge cu el oriunde, și la Liga 2. Când eram mic eram gelos pe el, pentru că eu credeam că tatăl meu îl iubește pe el mai mult.

Dar n-am zis că vin cu el la FCSB. N-am vorbit nimic cu el despre asta. N-am cerut nici ca MM să se retragă de pe bancă, așa cum s-a spus”, a declarat Edward Iordănescu la Pro X.

„Am plecat după ce un oficial a intrat în vestiar și a înjurat jucătorii”

Iordănescu Jr. (40 de ani) a dezvăluit că în perioada 2013-2014 a plecat de la ASA Târgu Mureș după ce un oficial al echipei a intrat în vestiar și i-a înjurat jucătorii.

„Am văzut aseară că domnul Crăciunescu, o persoană pe care o respect foarte mult, spunea despre lipsa continuității mele la anumite echipe. Domnilor, când antrenorii din România nu știu să-și facă contractele, îi criticăm. Când e invers și își fac contracte bune, au principii, tot îi criticăm.

Eu am plecat de la Tg. Mureș pentru că un oficial al clubului a intrat în vestiar și mi-a înjurat jucătorii. Am plecat pentru că mi-am respectat principiile. De la Astra am plecat din cauza problemelor financiare, după ce am dus echipa în play-off. CFR a fost singurul club unde efectiv mi s-a oprit contractul brusc. Eu mi-am îndeplinit obiectivele peste tot. La Astra trebuia să scap de la retrogradare și din greșeală am ajuns în play-off”, a adăugat Edi Iordănescu.

„Am vorbit cu Marius Șumudică. Suntem amici de foarte mult timp. Cred că n-am depășit vreo limită. Am glumit amândoi, dar păstrăm decența. Nu au fost jigniri. Oricând poate fi un dialog cu umor. El simțea nevoia să înțepe pe cineva, iar eu am replică oricând pentru oricine” Edward Iordănescu, antrenor Gaz Metan

 Citește și:

FCSB // Ce țeapă de 500.000 € și-a luat Becali! 3 fotbaliști plătiți regește, randament zero barat

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.