Alexandru Mitriță, 24 de ani, a reușit sâmbătă seara cel de-al treilea său gol de când s-a transferat la New York City. Mijlocașul a punctat în meciul cu Chiago Fire, încheiat 1-1.
Mitriță a început meciul ca titular și a înscris golul egalizator al lui New York City în minutul 40. Fostul jucător al lui CSU Craiova a primit o pasă în jumătatea adversă și nu a stat prea mult pe gânduri, trimițând un șut imparabil de la 20 de metri.
Mitriță a stat pe teren până în minutul 90, când a fost înlocuit cu Tajouri.
New York City rămâne astfel neînvinsă din 30 martie, când pierdea clar pe terenul lui Toronto FC, scor 0-4. De atunci, echipa lui Alexandru Mitriță a reușit 4 egaluri și 4 victorii în MLS.
Vezi aici clasamentul actualizat din MLS
Mitriță nu se află pe lista lui Cosmin Contra pentru partidele cu Norvegia (7 iunie) și Malta (10 iunie) din preliminariile EURO 2020.
{{text}}