Dumitru Dragomir (72 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a comentat în direct la GSP Live deznodământul finalei Cupei României dintre Viitorul și Astra Giurgiu, încheiată 2-1.
VIDEO cu intervenția integrală a lui Dumitru Dragomir:
Fostul conducător al LPF i-a remarcat pe Virgil Ghiță, Bogdan Țîru, ambii Viitorul, și Denis Alibec, de la Astra, dar a lăudat și schimbările făcute de Gheorghe Hagi, care a mutat încă de la pauză, când l-a înlocuit pe portarul Valentin Cojocaru cu Arpad Tordai.
Ulterior, „Regele” i-a mai trimis pe teren pe Andreas Calcan, Eric și Vlad Achim (n.a.- sunt permise 4 schimbări în Cupă, dacă partida intră în prelungiri).
„Cel mai mult mi-a plăcut Virgil Ghiță. De fapt, ambii fundași centrali de la Viitorul au jucat bine. Și Țîru a jucat bine, și Denis Alibec, cât timp a stat în picioare. Mă așteptam ca Viitorul să câștige detașat, dar n-a fost așa.
Au ieșit toate schimbările făcute de Hagi. Ce dracu să mai comentez? De asta are Hagi personalitate, de asta a fost mare jucător și e mare antrenor. Are curaj, schimbă și îi iese”, a spus Dumitru Dragomir, la GSP Live.
{{text}}