Vestea că Nicolae Pescaru s-a stins am primit-o "la uzină", sâmbătă seara. Eram cu o mână de colegi la ediție, așteptam să vedem cui îi face cu ochiul Cupa României, lui Denis ori lui Ianis.
După un oftat și un creștinesc "Dumnezeu să-l odihnească!", recunosc că am fost deturnat rapid de actualitate. Lacrimile de extaz ale lui Eric și cele de frustrare ale lui Mrzljak m-au făcut să uit iar de nea Niki.
Asta până când mi-am întrebat un coleg "cum «face» știrea cu Pescaru pe site și pe Facebook?", cele două "icoane" la care se închină lumea în online. "Prost... dar e normal, nu-l știe lumea!", a venit răspunsul. Pe cât de brutal, pe atât de just, din păcate.
Naufragiați printre milioane de știri cu Gigi Becali, nu ne-am mai găsit răgaz să ne amintim de o emblemă cu peste 500 de meciuri disputate pentru o singură echipă, Steagu' Roșu/FCM Brașov, vreme de 19 sezoane fără întrerupere.
De un mijlocaș pe care Ioan Chirilă îl descria drept "complet, viguros, rafinat şi tenace", "subtil, inimos şi omniprezent", în niște timpuri când termenii de comparație erau Dobrin și Liță Dumitru, nu Florescu și Cociș.
De un fotbalist care se putea lăuda că-l învinsese pe marele Di Stefano, într-un Steagu' - Espanyol 4-2 din '66, despre care puțini mai pomenesc. Iar în acest caz "se putea lăuda" e chiar un fel de-a spune, pentru că nea Niki era orice, numai lăudăros nu.
De un simbol al Brașovului care a refuzat la un moment dat oferta lui Dinamo și astfel a dat cu piciorul nu doar unui grad și unor avantaje materiale, ci și șansei de a evolua mai mult la națională.
De un bărbat care suferea teribil în ultimii ani, mai multe intervenții chirurgicale la ochi și la cap întunecându-i la propriu conexiunea cu lumea exterioară.
"Hei, trezește-te, a venit poza de-a întâia!". Un alt coleg mă avertizează că e miezul nopții și, dacă nu trimitem la timp ziarul în tipografie, riscăm să pierdem și noi definitiv războiul cu vremurile, la fel cum Pescaru l-a pierdut pe cel cu facebook-ul...
{{text}}