Alexandru Mitriță, 24 de ani, mijlocaşul român al lui New York City FC, a reușit al treilea gol în State, în remiza cu Chicago Fire, 1-1, iar la final a fost ales omul meciului: „Îmi place să şutez de la distanţă şi mă bucur că mi-a reuşit. E un nivel bun al fotbalului în MLS, de aceea am venit aici”.
Alexandru Mitriţă a continuat seria fără înfrângere de 8 etape la New York City FC cu un egal la Chicago (1-1 cu Fire). Rezultat stabilit chiar de golul mijlocaşului român, din minutul 40: şut la colţ de la 25 de metri.
„Îmi place să trag de la distanţă, exersez mult astfel de execuţii la antrenamente, am încercat şi acum- Am reuşit şi sunt fericit că golul meu ne-a adus un punct”, a explicat Alex, ales din nou omul meciului.
Afectat de arşiţă
Oltean a resimţit temperatura ridicată, peste 30 de grade ieri, şi a fost schimbat în minutul 90: „Nu am început bine meciul, poate şi din cauza căldurii, dar după jumătate de oră ne-am revenit, apoi am şi marcat”.
Oaspeţii au cerut şi un 11 metri, la o fază cu Mitriţă protagonist: „Despre penalty e greu de răspuns, a fost o fază rapidă şi nu-mi amintesc prea bine”.
Deşi New York City FC este pe locul 6 în Conferinţa de Est, cu 19 puncte, la cinci de liderul DC United, care are trei meciuri în plus, Mitriţă visează la titlu: „Avem echipă bună şi putem câştiga campionatul, însă trebuie să continuăm pe linia ultimelor trei-patru etape. Este un nivel bun al fotbalului, de aceea am şi venit în MLS”.
Vezi AICI programul și clasamentul din MLS!
3 golurişi o pasă decisivă are Alexandru Mitriţă în 10 meciuri jucate în MLS pentru New York City FC. Doar în două n-a fost folosit
Rezumatul partidei Chicago Fire - New York City 1-1:
Golul românului, de la minutul 01:40
{{text}}