CSM București, clubul patronat de Primăria Capitalei, a reușit contraperformanța de a nu cuceri niciun titlu de campioană la sporturile de echipă.
Cu un buget de aproape 15 milioane de euro, CSM București, clubul susținut financiar de Primăria Capitalei, a avut un sezon dezastruos. Deși patru dintre formațiile bucureștene au pornit din postura de favorite, niciuna nu a reușit să câștige titlul de campioană.
„Locomotiva” clubului CSM București, așa cum a fost numită mereu echipa de handbal, a furnizat cea mai mare surpriză. „Tigroaicele„ au pierdut titlul în fața adversarei din Vâlcea, formație cu un buget de trei ori mai mic!
O altă „bombă” a furnizat și echipa de rugby a clubului. Deși la finalul sezonului trecut CSM București a transferat cei mai buni jucători de la Steaua, Știința Baia Mare și Timișoara Saracens,„tigrii” nu au prins finala! Au terminat pe 3, deși aveau drept obiectiv să aducă în vitrina clubului primul titlu din istorie.
Campioane anul trecut, voleibalistele de la CSM au pierdut și ele supremația. Volei Alba Blaj a recâștigat șefia. Rezultat modest și pentru echipa de handbal masculin a CSM. În campionat, handbaliștii au terminat doar pe locul 4. Și-au mai „spălat” din păcate câștigând Challenge Cup, a treia competiție europeană ca valoare.
Deși a avut al doilea buget din Liga Națională, și echipa de volei masculin a terminat mult mai jos decât ar fi sperat. Doar locul 5 l-au prins bucureștenii, într-un campionat dominat de trupele din afara Bucureștiului.
Vezi și:
VIDEO CSM București a oficializat ce nu recunoștea în urmă cu două luni: Tomas Ryde, noul antrenor
{{text}}