Liga 2

Rapid îi oferă un salariu uriaș lui Felipe Teixeira! Daniel Pancu îl vrea neapărat!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 27 mai 2019

Filipe Teixeira, 38 de ani, ar putea juca la Rapid în sezonul viitor, clubul din Liga 2 oferindu-i un salariu impresionant.

update 14:25

Potrivit surselor GSP.RO, salariul care i s-a propus lui Filipe Teixeira este de 5.000 de euro pe lună. În plus, portughezului ar urma să i se ofere și 60.000 de euro la promovare, astfel că după un sezon la Rapid ar putea încasa 120.000 de euro.

Știrea inițială:

Portughezul Filipe Teixeira își termină contractul cu FCSB, iar Gigi Becali a anunțat deja că nu va mai continua la echipă. Dar Teixeira ar putea rămâne în România. Proaspăt promovată în Liga 2, Rapid i-ar fi făcut o ofertă impresionantă lui Teixeira: 10.000 de euro pe lună, anunță TV Digi Sport.

Daniel Pancu a anunțat deja că și-l dorește pe Teixeira, considerând că poate ajuta clubul alb-vișiniu în drumul pentru Liga 1. „Mi-l doresc pe Teixeira, însă sunt convins că nu doar eu, ci toată lumea, orice antrenor”, a spus Daniel Pancu pentru Prosport.

Portughezul născut în Franța a ajuns în România în 2011 și a jucat pentru Rapid între iulie 2011 și ianuarie 2013. A bifat 40 de partide și a înscris 6 goluri în perioada 2011-2013.

„Îmi închei contractul şi asta este realitatea în momentul de faţă. Vedem ce voi face, acum plec în vacanţă. O să mă gândesc dacă voi mai juca, dar eu mai doresc, nu ştiu unde, să vedem”Filipe Teixeira

Citește și:

Rapid va juca în Liga 2 pe Arena Națională: „Vor asista cel puţin 30.000 de oameni la meci”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.