Sergiu Hanca (27 de ani), fost jucător la Dinamo, în prezent la KS Cracovia, în Polonia, a fost invitatul lui Costin Ștucan la emisiunea GSP Live de luni dimineața.
Mijlocașul a vorbit despre moartea lui Patrick Ekeng, de la a cărui dispariție cutremurătoare s-au împlinit 3 ani pe 6 mai.
„Acel moment m-a marcat foarte tare și m-a făcut să văd altfel viața. Mi-am dat seama atunci că fotbalul nu e cel mai important. E dureros să-ți vezi un coleg cum moare și să nu poți face nimic pentru el. Mi-am dat seama că e nasol când l-am văzut pe Dănciulescu plângând, el și-a dat seama că nu e în regulă.
În fiecare seară, Ekeng râdea, vorbea la telefon, era un om foarte vesel, niciodată nu-l vedeai supărat. Dacă îl loveai la antrenamente, nu se supăra. Mergeam săptămânal la mall, mâncam în același loc.
Am vorbit cu soția lui acum o săptămână, mi-a trimis poză cu băiețelul lor. Mi-a mulțumit pentru gestul meu, când i-am dedicat golul lui Patrick la 3 ani după ce a murit”, a spus Sergiu Hanca, la emisiunea GSP Live.
Golul lui Hanca dedicat lui Patrick Ekeng:
3 ani de la moartea lui Patrick Ekeng
Pe 6 mai 2016, în minutul 70 al meciului Dinamo - Viitorul 3-3, Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon la scurt timp după ce a intrat pe teren. Ambulanța Puls aflată la stadion l-a transportat direct la Spitalul Floreasca, fără ca un cadru medical să îi facă manevre de resuscitare, deși fotbalistul se afla în stop cardio-respirator. Acesta a decedat la spital. În urma autopsiei s-a constatat că jucătorul camerunez a decedat din cauza unei probleme cardiace.
26 de aniavea Patrick Ekeng în momentul în care a decedat pe teren
Vezi și: VIDEO Sergiu Hanca, gol dedicat lui Patrick Ekeng: „În fiecare an de când nu mai este joc pentru el”
{{text}}