Rapid a ajuns la un acord pentru transferul lui Matias Exequiel Roskopf, un atacant argentinain de 21 de ani.
Rapid, echipă promovată matematic în Liga 2, continuă transferurile. După ce au ajuns la un acord cu Facundo Mallo (Detalii AICI), giuleștenii au ajuns la un acord și cu Matias Roskopf, care a jucat ultimul meci în noiembrie 2018, în Uruguay.
Atacantul de picior stâng a trecut pe la juniorii celor de la Colon, iar Boca l-a cumpărat în 2016. Din ianuarie 2018 până în decembire a jucat în Uruguay, la Torque, pentru care a marcat 3 goluri în 25 de meciuri.
350.000 €este cota lui Matias Roskopf, potrivit transfermarkt
9meciuri are Matias Roskopf la naționala U17 a Argentinei, marcând un gol
Adus în iarnă în România
Roskopf a fost adus în România de impresarul Florin Manea, dar nu a putut fi legitimat. Mai întâi, atacantul a negociat cu FC Botoșani, dar nu a ajuns la un acord. Ulterior, a mers la FC Hermannstadt, dar nu putut juca pentru pentru sibieni.
Ratat pentru că președintele tăia lemne
În iarnă, FC Botoșani și Roskopf au negociat, dar potrivit impresarului Florin Manea, transferul nu s-a făcut din cauza președintelui Cătălin Anton.
„Domnul Iftime e într-o mare eroare. Nu existau clauze ascunse la transferul lui Roskopf, aducerea nu s-a făcut doar fiindcă președintele de la Botoșani, Anton, avea de tăiat lemne. Asta mi-a zis, să amânăm pentru că era ocupat cu tăiatul lemnelor. Nu am știut cum să le traduc oficialilor de la Boca că președintele de la Botoșani taie lemne”, spunea în februarie Florin Manea.
{{text}}