Ciprian Tătărușanu (33 de ani) e liber de contract din această vară și șansele să continue la Nantes sunt minime. Surpriza vine tot din Ligue 1.
Portarul român este dorit de Olympique Lyon, anunță cotidianul Ouest-France. Goalkeeperul a ajuns acum 2 ani la Nantes, a fost om de bază, însă din 12 aprilie a intrat în conflict cu Vahid Halilhodzici, care nu l-a mai folosit pentru că nu a dorit să-și prelungească înțelegerea.
Despre Tătărușanu s-a scris că ar putea ajunge la Beșiktaș, însă sursa citată anunță discuții avansate cu Lyon, formație de mare tradiție din „Hexagon”, care a terminat pe locul 3 actualul sezon.
Concurența de la Lyon este uriașă
Acolo titular este Anthony Lopes, 28 de ani, goalkeeper cotat la 25 de milioane de euro cu 7 meciuri în naționala Portugaliei.
Ciprian Tătărușanu a apărat în 27 de rânduri poarta lui Nantes în acest sezon, având 30 de goluri primite. În 8 partide a reușit să închidă poarta.
VEZI ȘI:
{{text}}