Portarul Ionuț Radu (22 de ani) s-a salvat de la retrogradarea din Serie A cu Genoa și spune că vrea să rămână la grifoni, deși Inter și-ar dori să-l răscumpere.
„Sunt foarte bucuros că am reușit să ne salvăm de la retrogradare. A fost o tensiune imensă. Mi-a spus impresarul de câteva echipe importante care se interesează de mine, dar mi-ar plăcea foarte mult să mai rămân un an la Genoa.
Acolo e antrenorul meu de portari (n.r. Alessio Scarpi) cu care mă înțeleg foarte bine.
Pentru mine anul ăsta a fost excepțional din punct de vedere al pregătirii. Am crescut enorm datorită antrenorului de portari de acolo. A folosit niște tehnici pe care nu le știam”, a declarat Ionuț Radu la TV Digi Sport.
„Răzvan marin ne va lipsi la euro 2019”
Ionuț Radu a vorbit și despre lipsa lui Răzvan Marin de la EURO 2019 unde România U21 va participa: „Răzvan e un jucător foarte important pentru noi. E în formă maximă în acest moment. Acum trebuie să facem față fără el, dar sunt sigur că cine va juca în locul lui o va face foarte bine”.
„Îmi doresc foarte mult să debutez la echipa națională mare. Aș termina anul cum nu se poate mai bine” Ionuț Radu
Ionuț Radu a fost convocat de Cosmin Contra la naționala mare pentru „dubla” cu Norvegia și Malta din 7 și 10 iunie, dar face parte și din lotul final al României U21 pentru Euro 2019.
{{text}}