Simona Halep (3 WTA) o întâlnește joi pe poloneza Magda Linette (87 WTA) în turul II de la Roland Garros, o jucătoare pe care nu a mai înfruntat-o până acum.
- Partida Simona Halep - Magda Linette va fi joi în direct pe Eurosport și liveTEXT pe GSP.RO. Organizatorii vor anunța azi ora de start a meciului
„Fiecare meci e diferit. Fiecare meci e dificil. Gândurile mele sunt, sută la sută, îndreptate doar spre partida următoare, nimic altceva”, spunea românca după victoria din primul tur. O victorie care a avut porția ei de emoții, dar și rolul de a le regla.
Acestea vin în mod normal odată cu debutul într-un turneu de Mare Șlem, beneficiind și de un supliment, adus de postura de campioană en titre. Odată depășit primul obstacol, atenția deținătoarei titlului se îndreaptă spre runda și adversara din turul secund.
Premieră pentru Simona
Joi, Halep o întâlnește pe Magda Linette. Jucătoarea poloneză în vârstă de 27 de ani, care ocupă actualmente locul 87 în ierarhia mondială și al cărei cel mai bun rezultat precedent la Roland Garros este turul al treilea atins în urmă cu doi ani.
Cele două nu s-au mai încrucișat până acum în circuit, nici la junioare, deși sunt de aceeași vârstă. Linette a trecut în primul tur de o favorită locală, Chloe Paquet, 3-6, 6-1, 6-2, după un meci în care, spunea pentru sportl.pl, „am fost iritată fiindcă în primul set nu am fost la nivelul meu”.
A continuat apoi: „I-am dat prea mult spațiu, am lăsat-o să dicteze termenii jocului. Știu cum pot juca și de aceea a fost foarte frustrant pentru mine. Mă bucur însă că am reușit să schimb soarta meciului. M-am calmat în interior, mi-am schimbat atitudinea. Am început să joc agresiv și efectul s-a văzut”.
„Nu implor greșeala adversarei”
Atunci când întâlnește pentru prima dată o adversară, Simona s-a obișnuit în ultima vreme să caute pe YouTube în ziua dinaintea partidei imagini din meciurile acesteia.
Alte indicii, spunea mai demult, vin inclusiv de la mingile schimbate la încălzire. Linette își dezvăluie însă cu cuvintele proprii stilul de joc și strategia abituală.
„La antrenamente, muncesc mult să fiu mai agresivă deoarece cred că nu sunt suficient de puternică să pot lovi mult dinapoia liniei din spate a terenului”, explica ea pentru aceeași sursă.
„Nu m-aș simți bine să implor greșeala adversarei. Vreau să-mi creez propriile acțiuni, să dictez tempoul jocului. Sunt meciuri în care iese și altele în care nu. Vom vedea ce se va întâmpla în următorul. Cu siguranță, voi avea o oponentă mai dificilă”.
Poloneza a anticipat bine, a dat exact peste campioana de anul trecut, care, la rândul ei, va căuta să dicteze ea jocul, nu să intre în ritmul adversarei.
Câtă vreme a făcut acest lucru contra Ajlei Tomljanovici în turul inaugural – și nu numai, a avut succes, când australianca a avut inițiativa, acest lucru s-a văzut pe tabelă în setul secund. O situație pe care Simona va face totul să o evite, mai ales în aceste prime meciuri de pe tablourile majore. Energia trebuie conservată, iar să ajungi cu rezerve cât mai mari în săptămâna a doua este unul dintre țeluri.
Migrenele Magdei
Adversara de joi a Simonei a avut în ultima vreme problmele de sănătate a căror cauză încă nu a putut fi determinată. „De ceva timp am migrene", a mărturisit ea. „La Bogota criza a fost atât de puternică încât am ajuns la spital. Nu se știe de ce mi se întâmplă. Uneori am probleme când zbor, atunci mă panichez pentru că în aer, unde nu ai un doctor la îndemână, nu e cel mai plăcut lucru care ți se poate întâmpla. Dar nu pot face nimic, doar să aștept următorul atac. Partea cea mai rea e că poate dura chiar și o zi sau două. Dureri severe de cap și stare de greață, acestea sunt simptomele”,a precizat Magda.
Înainte de Madrid, a făcut o indigestie puternică. „Joc multe turnee, călătoresc mult, corpul meu nu se ma regenerează ca în urmă cu câțiva ani. Apare oboseala și de aceea mă îmbolnăvesc”, a adăugat ea. O ajută doar relaxarea, când se poate, și cât mai multe ore de somn.
2 sunt ocaziile în care Simona Halep s-a oprit în turul secund la Roland Garros, 2011 și 2015
3 jucătoare poloneze a întâlnit românca până acum, din 2010 încoace, Agnieszka Radwanska (5-6), Urszula Radwanska (2-1), Katarzyna Piter (1-0)
{{text}}