Bogdan Vătăjelu (26 de ani) a fost luat la întrebări de către Costin Ștucan la GSP Live.
Deși a fost căpitanul Craiovei, Vătăjelu a recunoscut că, în copilărie, ținea cu una dintre marile rivale, Dinamo.
„Am ținut cu Dinamo, dar m-am schimbat de multe ori. Eram un suporter de rezultat. Am ținut cu Steaua, după care țineam cu cine era pe primul loc. Mi-a plăcut cuplul Niculescu-Dănciulescu. Marcau foarte multe goluri amândoi”, a spus Bogdan Vătăjelu.
Bogdan „Sarma” Vătăjelu
Deși am putea spune că acum nu i se potrivește porecla, Vătăjelu era numit „sarma” de către colegi și antrenori.
„Antrenorul meu de la Vâlcea mi-a zis că sunt mic și îndesat ca o sarma. Și la Steaua la fel mă strigau”, își amintește Vătăjelu.
Un adversar de temut
Bogdan Vătăjelu a surprins și cu privire la numele celui mai bun adversar pe care l-a întâlnit. Acesta l-a amintit pe Quenten Martinus, jucător legitimat la FC Botoșani, în perioada 2014-2016.
„Mi-era foarte frică de el. Avea niște calități extraordinare. E unul dintre cei mai buni pe care i-am întâlnit”, a mărturisit Vătăjelu.
Amintiri din copilărie
„Am spart foarte multe geamuri, ca orice copil care se joacă fotbal. Am cumpărat o praștie și am vrut să trag pe bloc, dar nu a ajuns și piatra a căzut pe luneta mașinii unui prieten. M-am dus și i-am schimbat geamul”, a povestit Bogdan Vătăjelu.
VEZI ȘI:
VIDEO EXCLUSIV Momente grele pentru Bogdan Vătăjelu în Cehia: „Am început să plâng de nervi”
{{text}}