Liga 1

VIDEO EXCLUSIV Alex Băluță a dat cărțile pe față » Adevărul despre oferta de la FCSB + conflictul cu Mangia

Devis Mangia - CS U Craiova

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 31 mai 2019

Alex Băluță (25 de ani) a povestit la GSP Live de ce a refuzat oferta primită de la FCSB și cum a ajuns să aibă un conflict cu antrenorul Devis Mangia din acest motiv.

 

 

Deși la vremea respectivă refuza categoric să plece la echipa rivală, Alex Băluță a recunoscut că a cântărit bine oferta primită din partea lui Gigi Becali.

„Când m-au vrut cei de la FCSB am refuzat. A fost un moment dificil, pentru că să refuzi o echipă ca FCSB nu e ușor. M-am gândit cum ar fi și dacă m-aș duce și dacă nu m-aș duce. Sunt sigur că am luat decizia bună. Cariera e scurtă și ca orice fotbalist te gândești că poți câștiga mai bine, pui și lucrurile astea în balanță”, a spus fotbalistul.

„Am simțit că se face camera mică”

Deși a refuzat marea rivală a oltenilor, Alex Băluță s-a simțit nedreptățit că a fost lăsat pe bancă de către Devis Mangia.

„Am avut clinciul acela la meciul cu FCSB. Adică eu refuz FCSB și sunt pe banca de rezerve. Nu mi s-a părut normal. Am răbufnit și am avut dreptate. Am intrat în meciul cu Botoșani și am dat trei goluri, după ce m-a lăsat un meci pe bară”, a spus Băluță.

Acesta a dezvăluit cum a reacționat când a văzut primul „11” pentru meciul cu FCSB: „Am simțit că se face foarte mică camera aia unde eram, nu mi-a venit să cred, dar nu am spus nimic, ce era să spun? Am avut în cap să spun, dar nu puteam să fac asta, din respect pentru băieți. Am făcut-o după meci, la interviu. Nu regret că am vorbit. Eu am avut tot timpul curaj și am vorbit pe fapte. Am știut întotdeauna ce pot”.

Vezi aici ce a spus Băluță despre Mangia și Mulțescu

 

 

VEZI ȘI:

VIDEO EXCLUSIV Alex Băluță despre relația cu Gică Hagi și atacul direct la adresa lui Ianis: „Ce să cauți la Craiova?”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.