Diverse

GAME OF THRONES // VIDEO Comparații geniale ale lui John McEnroe: „Cersei Lannister e Maria Sharapova, orice bărbat o vrea și orice femeie o urăște!” » Cine sunt Nadal Federer și Djokovic

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 31 mai 2019

John McEnroe a apărut într-un video amuzant creat de Eurosport, inspirat de celebrul „Game of thrones”.

Fostul tenisman, acum analist la postul TV, a comparat o serie de jucători cu personajele serialului:

Robb Stark e Sascha Zverev, tânăr, arătos, neînfricat, ții cu el, dar e ucis încă din primele sezoane, la fel ca Sascha în primele tururi de la turneele de Mare Șlem.

La Jon Snow e ușor, același păr strălucitor, aceeași grație în luptă. Considerat mort un timp, a înviat. Își alege singur bătăliile, dar și-a pierdut interesul pentru tronul suprem. Cine altul? Roger [Federer]!

Novak Djokovic adună o armată de oameni loiali care predică pe teme de dreptate socială și salarii egale, dar dacă dai de el pe teren va elibera dragonul și te va transforma în cenușă. Novak e Daenerys Targaryen.

Fernando Verdasco e Khal Drogo. Amândoi arată bine fără tricou, dar dispar rapid din peisaj.

O fată care a îndurat multe pierderi și eșecuri, o regină care își conduce regatul fără egal, Serena Williams e Sansa Stark.

Jamie Lannister, Recigidul, și-a primit porecla după ce a ucis un rege la o vârstă foarte fragedă. Rafael Nadal a făcut exact același lucru când l-a dat jos pe regele Roger.

Andy Murray și Ned Stark sunt aceeași persoană. Loiali țării și familiei, dar cu tendința de a-și pierde capul când sunt nervoși.

Cersei Lannister e feroce și neiertătoare, orice bărbat o vrea și orice femeie o urăște. E Maria Sharapova.

Mesaj pentru fanii supărați: nu ne cereți să rescriem tot, pentru că nimic nu a fost scris. Nici măcar eu nu știu finalul!

[intervine Barbara Schett, fostă jucătoare, în prezent și ea analist Eurosport] Nu știi nimic, John McEnroe!”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.