Nu e liniște la Dinamo! Gabriel Răduță, șeful Centrului de copii și juniori din „Ștefan cel Mare”, a dat-o în bară pe parcursul zilei, publicând din greșeală pe Whats App un mesaj al cărui destinatar era, cel mai probabil, finanțatorul Ionuț Negoiță.
Răduță, care se află în conflict cu Bogdan Bălănescu, noul președinte al lui Dinamo, a distribuit din greșeală în WhatsAppStory un mesaj în care enumera performanțele reușite de „câini” de când Centrul de Copii și Juniori se află pe mâinile sale:
„Bună ziua, șefu'! În toți acești ani petrecuți împreună la Dinamo am avut o mulțime de piedici din parteaa oamenilor de bună credință din club. Nu mai are rost să le enumăr că am trecut peste toate.
Cu toate acestea, am făcut performanță la cel mai înalt nivel: 5 finale la U19, finale la care alții nici nu au visat, 16 finale la cele trei categorii de vârstă! 5 campionate, 2 Cupe, 2 supercupe câștigate. 20 de jucători promovați la nivel de Liga 1 și Liga a 2-a. Jucători vânduți, precum Nedelcearu, Costache, Mitrea, Dima, în condițiile în care nu am avut la nivelul echipei mari o strategie coerentă de promovare a acestora, chiar dacă am avut de-a lungul timpului mulți copii buni în ce”
Mesajul publicat din greșeală de Gabriel Răduță
Mesajul se sfârșește abrupt, nu există o continuare a acestuia, însă pare clar că destinatarul mesajului-manifest era Ionuț Negoiță. Răduță se simte în pericol, cel mai probabil, după dezvăluirile apărute joi în Gazeta Sporturilor, care au scos la iveală faptul că acesta se află pe lista neagră a lui Bălănescu.
Răduță, pe lista neagră a lui Bălănescu
Gazeta Sporturilor a dezvăluit joi conflictele existente în birourile echipei din Ștefan cel Mare, explicând pe larg taberele care s-au creat în club odată cu instalarea în funcția de președinte a lui Bogdan Bălănescu.
Răduță se află de multă vreme pe lista neagră a lui Bălănescu, iar șeful Academiei s-ar fi confesat apropiaților săi: „Are boală pe mine pentru că a fost și el șef al Centrului de copii și juniori și nu a avut rezultatele pe care le am eu. Cu minimum de resurse am reușit să jucăm la U19 cinci finale în șase ani”- Detalii pe larg, AICI!
Citește și: RĂZBOI RECE la Dinamo! Rednic se încaieră cu omul lui Negoiță
Vezi și: Dinamo încheie în genunchi sezonul! „Câinii” riscă să atingă rușinea maximă
{{text}}