Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Victorie uriașă pentru Tecău și Rojer! S-au calificat în sferturi la Roland Garros, după ce i-au învins pe frații Bryan

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 01 iunie 2019

Horia Tecău (21 ATP la dublu) și Jean-Julien Rojer (20 ATP la dublu) s-au calificat în „sferturile” de la Roland Garros după ce i-au învins pe frații Mike (1 ATP la dublu) și Bob Bryan (34 ATP la dublu), scor 6-3, 7-6(7).

Cuplul româno-olandez a trecut în avantaj încă din al treilea game după ce a reușit break-ul, iar până la finalul setului nu le-a mai dat nicio șansă americanilor.

În setul secund, tot Tecău și Rojer au fost cei care au câștigat prima dată pe serviciul adversarului, dar de data aceasta frații Bryan au revenit și au trimis meciul în tie-break. Și aici tot Horia și Jean au triumfat, 9-7.

Cele două perechi s-au mai întâlnit pentru a 11-a oară în carieră, iar aceasta este a cincea victorie pentru Tecău și Rojer.


își așteaptă adversarii

Horia Tecău și Jean Julien Rojer trebuie să aștepte alte două meciuri pentru a-și afla adversarii. În primul rând trebuie să se stabilească învingătorii din 16-imi unde se întâlnesc Cheng-Peng/Chritopher Rungkat și Gregoire Barrere/Quentin Halys. Jocul e în desfășurare.

Câștigătorii acestui meci vor evolua în optimi cu Guido Pella și Diego Sebastian Schwartzman. Învingătorii vor întâlni cuplul format din Tecău și Rojer.

Horia Tecău și partenerul său de dublu au câștigat ultima dată turneul ATP Masters 1000 de la Madrid la mijlocul lunii mai.


Desfășurarea livetext

7-6(7) GAME, SET, MECI! Horia Tecău și Jean-Julien Rojer se impun după un tie-break lung și încântător!

6-6,
setul a intrat în tie-break!

4-4, Mike/Bob!
Americanii fac rebreak-ul și scapă de emoții pentru un moment.

3-1, Tecău/Rojer!
Horia și Jean merg perfect și în setul doi, reușind un nou break!

A început setul secund!

setul 1

6-3, GAME, SET Tecău și Rojer! Primul set a mers perfect pentru cuplul româno-olandez.

5-3, Tecău/Rojer!
Horia și Jean își păstrează avansul și sunt la un singur game de a câștiga primul set.

3-1, Tecău/Rojer!
Horia și Jean se distanțează față de frații Bryan în acest prim set.

Citește și:

SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS // Justine Henin, critici pentru Simona Halep?! Ce a deranjat-o pe fostul lider mondial

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.