Fotbal   •   Liga 2   •   PETROLUL - ACADEMICA CLINCENI 2-3

Gheorghe Mulțescu dă cărțile pe față după ratarea promovării! Care sunt șansele să continue la Petrolul

Gheorghe Mulțescu // FOTO: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 01 iunie 2019

Petrolul Ploiești avea doar șanse matematice să prindă locul 3 în Liga 2, dar „găzarii” au pierdut pe teren propriu cu Academica Clinceni, scor 2-3, în ultima etapă din liga secundă. Petrolul a pierdut lupta pentru a treia treaptă a podiumului cu U Cluj. 

Gheorghe Mulțescu, 67 de ani, antrenorul lupilor galbeni, a vorbit despre meci și despre șansele ca el să rămână la Ploiești și din sezonul viitor. 

„Cel mai mult îmi pare rău de suporteri. Trebuia să câștigăm acest meci, se mai îndulcea un pic amarul ratării promovării. Am avut mulți accidentați, mulți jucători suspendați în ultimele etape. Oricum, n-am ratat promovarea azi. Dacă U Cluj nu câștiga cu Snagov în minutul 90, azi nouă ne ajungea doar victoria pentru a promova. 

Suporterii au înțeles că am vrut să câștigăm meciul de azi, doar că ocaziile ratate și erorile din apărare ne-au privat de victorie”, a declarat Mulțescu. 


* Gheorghe Mulțescu, despre șansele de a continua la Petrolul:Ne vom întâlni să discutăm ce urmează, vom vedea ce se va întâmpla. Ne trebuie un lot competitiv și un program de pregătire foarte bun”, a spus antrenorul ploieștenilor, la TV Digi Sport. 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Vezi și: U Cluj merge la „baraj”! „Șepcile roșii” n-au avut emoții cu Pandurii și sunt la două meciuri de promovarea în Liga 1!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.