Jürgen Klopp, antrenorul neamț al lui Liverpool, a cucerit, la 51 de ani, primul trofeu la Liverpool, prima sa Ligă a Campionilor. După opt finale pierdute, Jürgen Klopp sărbătorește un imens succes.
Devenise o traumă pentru el. Drama finalelor. De la acea Cupă a Germaniei cucerită pe 12 mai 2012, cu Borussia, după un spectaculos 5-2 în fața lui Bayern, pierduse șase finale la rând, trei numai la Liverpool. Erau opt în total pe lista eșecurilor sale. Încă una și ar fi fost antrenorul cu cele mai multe înfrângeri în meciurile decisive, pentru trofee.
Ar fi fost nemeritat să rămână cu această imagine. Jürgen Klopp este unul dintre giganții ultimului deceniu. Un motivator extraordinar. Un tactician genial. Poate cel mai carismatic manager din lumea fotbalului.
"Nu sunt un loser"
În ultimele zile, nu vorbise decât de "blestemul finalelor". La ultima conferință, vineri, la Madrid, un jurnalist era curios să afle ceva:
- Jürgen, crezi că ești urmărit de ghinion?
Zâmbind amar, îi răspunsese:
- Ție așa ți se pare? Că am avut o carieră lipsită de șansă? Nu sunt de acord. Soția mă întreabă întotdeauna la startul unui nou sezon când este finala, pentru că o prind deseori, așa că nu sunt ghinionist. Din 2012, cu excepția anului 2017, am fost an de an în finală cu echipa mea. Uneori, am ajuns acolo cu noroc.
A făcut o mică pauză, a luat o gură de aer, i-a privit pe toți ziariștii în ochi și le-a zis:
- Sunt deținătorul recordului mondial la semifinale câștigate în ultimii șapte ani.
Analizând, a încheiat acest subiect delicat. "Dacă aș sta singur într-o cameră și m-aș gândi că eu sunt cauza pentru care suntem învinși, dacă m-aș vedea ca un loser, atunci ar fi o problemă. Dar nu mă văd așa".
"În patru ani, cred că vom avea un titlu"
Acum, după acest triumf în Champions League, nimeni nu îi va mai aminti de lista lungă de înfrângeri. La Liverpool, sigur nu. Pe "Anfield", e venerat ca un zeu. La 51 de ani, și-a scris numele printre managerii-eroi ai clubului englez, care au cucerit cel mai important trofeu continental. Bob Paisley (1977, 1978, 1981), Joe Fagan (1984), Rafa Benitez (2005) și Jürgen Klopp (2019). La 45 de ani de la plecarea marelui Bill Shankly, The Reds au un alt antrenor care intră în legendă.
Un editorialist britanic nu a uitat că, pe 8 octombrie 2015, la prima conferință la Liverpool, neamțul care se prezenta drept "The Normal One", o ironie la adresa "Specialului" Mourinho, făcea o promisiune: "În patru ani, cred că vom avea un titlu". S-a ținut de cuvânt. Are acel trofeu. Primul său trofeu la "cormorani". Prima lui Ligă a Campionilor. A șasea a lui Liverpool.
"Ai mei au suferit mai mult decât mine"
"Cred că viața mea e mai bună decât mă așteptam. E cool", spune Jürgen. "Însă există toți ceilalți oameni, iar eu înțeleg: trebuie să înving. Și e important că, din clipa asta, lumea nu va mai continua să mă întrebe despre lipsa succesului. Iar acesta este doar începutul".
Dedică victoria familiei. "Sunt în primul rând ușurat pentru ai mei. Țin enorm la ei, sunt sângele meu. Au suferit mai mult decât mine. După ultimele șase finale, am plecat în vacanțe cu medalia de argint, ceea ce nu era prea atrăgător. Ei bine, am schimbat acest trend. Mă bucur să-i pot oferi soției medalia de aur".
L-au prins și l-au purtat pe brațe. El era trofeul
Pe teren, a plâns, de gât cu jucătorii săi. Dar, la un moment dat, a vrut să se facă nevăzut, să dispară de pe gazon și să se strecoare în vestiar. Să le lase lor sărbătoarea. L-a observat Alexander-Arnold, care a organizat iute un grup de "vânătoare".
L-au prins și l-au dus pe brațe, ca un trofeu, până în fața peluzei frumoasei galerii roșii. Apoi, l-au aruncat în aer. Iar el râdea cu gura până la urechi. Era fericit. Punctul culminant al carierei. De sâmbătă, nu mai este doar deținătorul recordului mondial la semifinale câștigate. E campionul.
Vezi și:
VIDEO Jurgen Klopp, SHOW la interviu după finala Ligii » A cântat în direct: „Let's talk about six”
{{text}}