International   •   Campionate   •   ACUZAȚII

VIDEO Neymar atacă, după ce a fost acuzat de viol: „M-a rugat să-i dau nişte cadouri” » A arătat discuția cu femeia care-l acuză

Neymar

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 02 iunie 2019

Neymar, starul lui PSG a povestit momentele intime petrecute cu femeia care l-a denunţat după noaptea de la Paris, pe 15 mai, și a prezentat mai multe mesaje și fotografii primite de la aceasta: „Nu accept să fiu denigrat. E trist că unii încearcă să profte de mine”.

Neymar a reacţionat rapid, după ce sâmbătă seară mass-media braziliană a lansat povestea şocantă a violului de care este acuzat. Atacantul lui PSG a povestit, cu o mină preocupată, într-un filmuleţ de şapte minute pe Instagram, cum a fost prins într-o capcană de femeia cunoscută pe reţelele de socializare şi invitată la Paris pe 15 mai.

„Este trist şi foarte rău să fii acuzat de viol, un cuvânt greu şi murdar. Cine mă cunoaşte ştie că n-aş face niciodată aşa ceva. Sunt nervos, dar am decis să fac publice toate conversaţiile purtate cu această fată şi să dezvălui momentele intime petrecute pentru a mă apăra şi dovedi că nu a fost nimic grav. Doar o relaţie normală de cuplu, între patru pereţi, lucruri între un bărbat şi o femeie”, susţine starul brazilian de 27 de ani.

„O lecţie pentru viitor”


Neymar, denunţat la două săptămâni pentru agresiune sexuală la un comisariat din Santo Amaro, lângă Sao Paulo, a explicat: „A doua zi după întâlnire, am schimbat iar mesaje. M-a rugat să-i dau nişte cadouri pentru copiii ei şi acum sunt şocat să aflu ce a făcut. E trist şi dureros că unii încearcă să profite, să mă şantajeze, dar sper ca justiţia să descopere adevărul.

Îmi cer scuze familiei pentru situaţia jenantă creată şi capcana în care am fost atras. Nu accept să fiu denigrat, să mi se păteze imaginea, pentru că nu acesta este caracterul meu. Îmi va servi ca lecţie pentru viitor”.

Varianta şantajului a fost adoptată şi de tatăl vedetei lui pSG, într-un interviu TV.

N-a mai vizitat-o la hotel


În ultimele trei minute ale videoclipului apar şi mesajele necenzurate, discuţia continuată pe 16 mai despre culoarea lenjeriei intime şi a vinului alb ori rosé şi promisiunea jucătorului de a o vizita din nou în camera de hotel, special închiriată pentru aventură. „Nu a mai apărut, iar fata i-a trimis un ultim mesaj «Merg la culcare, OK?». După care vinerea trecută, presupusa victimă a făcut plângerea la poliţie”, scrie cotidianul L'Equipe.

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.