Liga 4

CSA Steaua, un proiect ratat? 3 întrebări vitale după a doua umilință suferită de „roș-albaștri” în Liga 4

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 02 iunie 2019

Carmen București i-a luat fața Stelei după ce a învins-o în ultima etapă a play-off-ului, scor 1-0. Formația lui Daniel Iftodi va merge la barajul pentru Liga 3, unde va întâlni campioana din Călărași.

Pentru CSA Steaua este al doilea an la rând în care ratează accederea în Liga 3, deși de fiecare dată a avut un buget important, mult peste tot ce înseamnă acest nivel competițional. Dacă anul trecut a avut un adversar pe măsură, Rapid, de data aceasta a înfruntat-o pe Carmen, o formație net inferioară giuleștenilor.

1. Pe ce s-au aruncat 600.000 de euro?

Bugetul Stelei s-a ridicat în fiecare an la cam 300.000 de euro, unul uriaș pentru acest nivel competițional. Echipa a cheltuit nejustificat de mulți bani, mai ales că de fiecare dată a ratat obiectivul. Spre exemplu, Academica Clinceni a avut un buget de 450.000 de euro în acest sezon și a promovat în Liga 1!


2. De ce nu au atras nume importante?

Steaua este una dintre puținele echipe cu pretenții din Liga 4 care n-a reușit să atragă un fotbalist cu nume. S-a încercat aducerea lui Marius Pena, care în ultimul moment a spus NU formației lui Lăcătuș.

Carmen, spre exemplu, poate alinia în echipa de start fotbaliști precum Stelian Stancu, Doru Bratu, Ovye Monday Shedrack, campion al Moldovei cu Milsami, și Hristu Chiacu. La Rapid au evoluat anul trecut fotbaliști ca Daniel Pancu, Ionuț Voicu sau Daniel Niculae, în timp ce în acest sezon la Dinamo au venit Dacian Varga și Cristi Pulhac. Nici Progresul nu e lipsită de nume importante. Epaminonda Nicu și Răzvan Pădurețu, ambii foști campioni ai României cu Urziceni, joacă la echipa antrenată de Vali Negru și Marin Dună.

3. Ce șanse sunt la promovare în 2020?


Nici anul următor situația celor de la CSA Steaua nu va fi una roz. Progresul 05 își anunță candidatura la promovare cu un proiect serios, bazat pe o finanțare externă, din partea unor oameni de afaceri potenți financiar. Șansele ca proiectul Armatei să continue și după o a treia tentativă de promovare ratată sunt foarte mici.

Vezi și: 

Marius Lăcătuș, după ce a ratat din nou promovarea cu CSA Steaua: „Important e ca echipa să meargă înainte”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.