Tenis

SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS // E sigur! Halep se menține în Top 10 » Cum arată CALCULELE pentru clasamentul WTA

FOTO: GettyImages // Simona Halep la Roland Garros

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 02 iunie 2019

Simona Halep, locul 3 WTA, și-a asigurat prezența în Top 10 și la finalul turneului de la Roland Garros.

  • În turul următor, Simona Halep va juca împotriva polonezei Iga Swiatek (18 ani, 104 WTA). Meciul e luni, la o oră ce urmează a fi stabilită de organizatori.

Halep și-a asigurat astfel prezența în a doua săptămână la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat în 2018. În acest moment, Simona are 3.773 de puncte în clasamentul live neoficial și este pe locul 8.

Acum, 3 jucătoare mai au șanse s-o depășească pe Halep după Roland Garros, dar cel mult două dintre ele o pot face în același timp. Astfel, Simona Halep poate ajunge cel mai jos până pe poziția a 10-a.

24 ianuarie 2014e data la care Simona Halep a intrat în Top 10

CINE O POATE DEPĂȘI ACUM PE SIMONA HALEP

Dacă va fi eliminată în optimi la Roland Garros, Simona Halep poate fi depășită de Stephens, Keys și Konta.

Keys și Konta trebuie să câștige trofeul pentru a o întrece pe Halep, în timp ce Stephens trebuie să ajungă în semifinale. Cum Konta și Stephens se pot întâlni în sferturi, numai Stephens și Keys o pot depăși în același timp pe Simona.

NU POATE URCA MAI SUS DE 3

Cel mai sus în clasament Simona Halep, fost lider WTA, poate ajunge pe locul 3. Pentru asta, Halep e nevoită să câștige din nou turneul. Dacă va obține trofeul, Halep va ajunge la 5.533 de puncte, și ar fi depășită numai de Naomi Osaka și Karolina Pliskova.

OSAKA, SIGURĂ DE LOCUL 1

Indiferent de rezultatele de la Roland Garros, Naomi Osaka e sigură că își va păstra prima poziție în ierarhia WTA la finalul turneului. Japoneza a acumulat 6.486 de puncte, suficiente pentru a rămâne în fruntea clasamentului, chiar dacă a fost eliminată în turul 3.

VEZI ȘI:

VIDEO + FOTO Beast mode: ON » Simona Halep se califică fără emoții în optimi, după o victorie rapidă cu Lesia Tsurenko

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.