Fotbal   •   Liga 4   •   CSA STEAUA

CSA STEAUA - CARMEN 0-1 // Ilie Dumitrescu suferă după ce Steaua a ratat promovarea: „Nu pot să-i văd pe Lăcătuș și Iovan așa”

Ilie Dumitrescu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 03 iunie 2019

CSA Steaua a ratat calificarea la meciul de baraj pentru promovarea în Liga 3, după ce duminică a pierdut contra celor de la Carmen București, 0-1.

După meci, Ilie Dumitrescu, fost coleg cu Marius Lăcătuș, a vorbit despre antrenorul celor de la Steaua și despre ratarea promovării pentru încă un sezon.

„Chiar mi-a părut rău. Nu mă simt confortabil să îi văd pe Ștefan Iovan și Marius Lăcătuș în această postură. Sunt emoționat. Am suferit că s-a întâmplat lucrul ăsta cu Steaua. Eu țin la emblema asta și la Marius Lăcătuș. El i-a spus lui Iordănescu: «Ies eu, bagă-l pe copilul ăsta» și m-a lăsat pe mine să intru pe teren și să debutez la Steaua.

Vorbim de cei mai importanți jucători din istoria fotbalului românesc. Și nu-mi place să-i văd într-o situație de genul acesta. Dacă am o părere într-o anume speță (n.r. - susține că FCSB este adevărata Steaua), nu înseamnă că nu sunt alături de cei care mi-au marcat cariera. Eram un copil și m-au ajutat foarte mult. În fața lor nu o să ridic niciodată capul. E păcat de ce s-a întâmplat. Sper să aibă forța să revină”, a declarat Ilie Dumitrescu la TV Digi Sport.


Vezi și:

VIDEO + FOTO Scene de NEIMAGINAT în CSA Steaua - Carmen! Fanii din Peluza SUD s-au bătut pe teren cu forțele de ordine: imagini de o violență extremă

Marius Lăcătuș ar putea pleca de la CSA Steaua! 3 nume uriașe care îl pot înlocui

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.