Gigi Becali a ajuns la varianta Zenga, însă cariera de antrenor a fostului mare portar e catastrofală în ultimii 4 ani: a retrogradat-o pe Catania, a antrenat doar în Divizia B din Italia și Anglia, iar în Emirate s-a făcut de râs și a fost demis după două luni.
Marius Șumudică a fost blocat de suporteri, Edi Iordănescu a refuzat, la fel și Nicolae Dică. Rămas fără primele 3 variante pe care le dorea pe banca FCSB-ului, Gigi Becali apelează la o soluție de avarie: Walter Zenga. Italianul ar fi la al doilea mandat în roș-albastru, după ce în urmă cu 15 ani prelua echipa tot într-un moment de criză: Steaua nu mai câștigase titlul 3 ani la rând, iar Pițurcă demisionase cu doar două zile înaintea debutului campionatului.
Ce mai înseamnă astăzi Walter Zenga din perspectiva antrenoratului? Cu un CV bun la jumătatea anilor 2000, acum, fostul mare portar al lui Inter Milano pare mai degrabă aproape de pensionare ca antrenor. Ultimii ani nu l-au mai scos deloc în lumina reflectoarelor. De fapt, a bifat doar contraperformanțe, iar nivelul la care a antrenat a fost fie de retrogradare, fie de liga secundă.
Traseul și rezultatele lui Zenga din ultimii 4 ani îl aduc cam în situația în care se regăsea Christoph Daum atunci când a fost ofertat de FRF pentru a prelua echipa națională a României. Cu perioade lungi de inactivitate, doar cu rezultate negative și cu mari dificultăți de a-și mai găsi angajamente de anvergură.
SEZONUL 2015-2016
iunie - noiembrie la Sampdoria
- a bifat o mare contraperformanță în istoria clubului genovez: a fost eliminat din primul tur preliminar în care a intrat în Europa League, 0-4 și 2-0 cu sârbii de la Vojvodina Novi Sad
- a fost la un pas să fie demis după eliminarea din Europa
- a fost demis în noiembrie, a bifat doar 5 succese în 14 meciuri
decembrie 2015 - februarie 2016 la Al Shab
- a câștigat un singur meci din 10 posibile și a fost demis după doar două luni și jumătate
- din februarie până în iulie 2016 n-a antrenat pe nimeni
SEZONUL 2016-2017
- a început în liga secundă din Anglia, la Wolverhampton
- a rezistat doar 3 luni, după care a fost demis
- 6 victorii în 17 meciuri
- a stat pe bară din octombrie 2016 până în decembrie 2017
SEZONUL 2017-2018
- în decembrie a fost numit la Catania, în Serie A
- a retrogradat echipa, după ce a reușit doar 6 victorii în 23 de partide
- din iunie până în octombrie 2018 n-a antrenat pe nimeni
SEZONUL 2018-2019
- în octombrie anul trecut a fost numit la Venezia, în Serie B
- a rezistat numai 5 luni, a fost demis de teamă ca echipa să nu retrogradeze
2ani și 2 luni a fost perioada în care Zenga a stat pe bară în perioada 2015-2019, mai mult a bifat zile în care n-a antrenat decât cele în care a fost tehnicianul unei formații
13ani au trecut de la ultimul trofeu câștigat de Zenga ca antrenor, titlul și Cupa cu Steaua Roșie Belgrad în Serbia
7ani trecuseră de la ultimul trofeu câștigat de Daum, în momentul în care a preluat naționala României în 2016, a cucerit Supercupa Turciei cu Fenerbahce în 2009
14 echipe în 14 ani
De când a plecat de la Steaua, în mai 2005, Zenga a bifat nu mai puțin de 14 echipe antrenate. După Steaua a urmat o altă Steaua, cea din Belgrad, cu care Walter a făcut eventul. Apoi, a urmat un carusel între Europa și zona Golfului, dar fără nici măcar o performanță notabilă. La niciuna dintre echipe.
Longevitatea lui Zenga: top 4 mandate
ECHIPA / PERIOADA
Al Nasr (Emirate) 2 ani și jumătate
FC Național 1 an și jumătate
Catania 1 an și 3 luni
Steaua Roșie Belgrad 1 an
Steaua București 10 luni
{{text}}