Atmosfera bisericească de la prezentarea lui Bogdan Andone ca antrenor la FCSB a fost o continuare a celei în care Gigi Becali tratase contractul cu Iordănescu junior, căruia i-a oferit un jurământ un fața preotului în locul clauzei contractuale.
Gigi Becali a încercat să-l convingă pe Edward Iordănescu cu o zi înainte să anunțe că noul antrenor este Bogdan Andone. La întânirea cu Edi, de la vila lui Gigi din Pipera, a participat și un preot. "Am invitat duhovnicul fiindcă Edi e un om credincios. Chiar am luat referințe de la părinte, el mi-a confirmat că e un om bun Edi", explicase Becali apariția preotului.
Omul bisericii a avut și un rol concret la masa negocierilor. El a constituit garanția pe care i-a oferit-o Gigi lui Edward. Iordănescu ceruse o clauză de reziliere a contractului său cu FCSB, ca să fie sigur că nu va putea fi demis atunci când ar primi un ordin din lojă și nu l-ar aplica. O schimbare dictată prin telefon în timpul unui meci, spre exemplu.
"Edi, în locul clauzei, ai cuvântul meu dat de față cu părintele!" a fost promisiunea patronului. Pentru Iordănescu n-a fost suficient, tehnicianul n-a mai apucat să refuze jobul de față cu duhovnicul, i-a trimis un mesaj lui Mihai Stoica a doua zi și l-a anunțat astfel că rămâne la Gaz Metan. Edward oricum scăzuse valoarea clauzei de reziliere de la un milion de euro la 400.000. Gigi a mizat pe duhovnicul-garant în locul paragrafului din contract și a pierdut.
"Dacă Edward i-a dat mesaj lui MM, a preferat să-l anunțe pe el, nu pe mine, asta e, ce să mai zic... A venit MM cu un mesaj lung pe telefon, i-am zis că nu citesc, că mă dor ochii. Mesajele mai lungi de trei, patru rânduri nu le citesc. Când am auzit că refuză Edi, i-am cerut lui MM numărul lui Andone, pe care nici nu-l cunoșteam"
Gigi Becali, patron FCSB
{{text}}